Business

ONRC: 6.507 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%

Posted on

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele 11 luni din 2025 a fost de 6.507, în scădere cu 0,15% față de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 6.517 insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 1.151, număr în scădere cu 3,52% față de perioada ianuarie-noiembrie 2024.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 601 insolvențe (plus 14,04%), Cluj – 433 insolvențe (minus 6,28%), Timiș 364 (minus 2,15%), Ilfov – 363 (plus 46,37%), Iași – 216 (minus 21,45%), Prahova – 213 (la fel ca în perioada similară din 2024) și Constanța – 201 (plus 19,64%).

La polul opus, cele mai puține cazuri de insolvență au fost consemnate în județele Covasna, respectiv 21 (minus 19,23% comparativ cu perioada ianuarie-noiembrie 2024), Harghita – 22 (minus 21,43%), Botoșani – 31 (minus 36,73%), Vaslui – 38 (plus 2,7%), Teleorman – 40 (minus 18,37) și Giurgiu – 45 (minus 11,76%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.371 (minus 19,16% față de primele 11 luni din 2024), construcții – 1.215 (minus 10,07%), transport și depozitare – 692 (plus 1,91%) și industria prelucrătoare – 654 (minus 15,28%).

În luna noiembrie 2025, au fost înregistrate 1.189 de insolvențe, cele mai multe în București (239) și în județele Ilfov (94), Cluj (79), Bihor (77) și Galați (49).

Cele mai citite știri

Exit mobile version