Business

ONRC: Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a crescut cu peste 3% în primele 11 luni din 2023

Posted on

Foto: iStock

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele 11 luni din 2023 a fost de 13.945, în creştere cu 3,08% comparativ cu perioada similară din 2022, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.673 (număr în creştere cu 15,86% faţă de ianuarie – noiembrie 2022), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 900 firme suspendate (în creştere cu 36,99%), Braşov – 630 (plus 9,38%), Iaşi – 617 (plus 3,18%) şi Bihor – 538 (plus 1,70%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 86 (în creştere cu 16,22% faţă de primele 11 luni din 2022), Tulcea – 88 (minus 26,67%), Giurgiu – 90 (minus 21,74%) şi Covasna – 103 (0%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.404 (-10,56%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 1.371 suspendări (plus 14,73%) şi informaţii şi comunicaţii – 1.245 suspendări (+34,74%).

În noiembrie 2023, au fost înregistrate 1.422 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (198) şi în judeţele Iaşi (76), Cluj (74), Bihor (54) şi Braşov (53).

Cele mai citite știri

Exit mobile version