Actualitate

ONRC: Peste 34.000 de proceduri de insolvenţă a persoanelor juridice, în perioada 2019-2024

Posted on

Peste 34.000 de proceduri de insolvenţă generale a persoanelor juridice au fost înregistrate în perioada 2019 – 2024, în timp ce în cazul persoanelor fizice, numărul procedurilor este de 172, conform datelor prezentate, marţi, de către directoarea generală a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Valentina Burdescu, în cadrul dezbaterii „Restructurarea – măsură de prevenire a insolvenţei”, organizată de Financial Intelligence.

„În perioada 2019 – primul trimestru al anului 2024 înregistrăm 34.087 de proceduri de insolvenţă generale, simplificate, observaţie sau faliment, inclusiv reorganizare judiciară. Din aceste proceduri, un număr de 19.674 de proceduri s-au închis sau sunt în derulare. În momentul de faţă, sunt 14.413 proceduri din evidenţele Registrului Comerţului Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pe baza hotărârilor judecătoreşti de deschidere şi a notificărilor întocmite de către practicieni în insolvenţă cu privire la declanşarea acestor proceduri. Pentru procedurile de insolvenţă în derulare este bine să analizăm şi să reţinem cel puţin faptul că pentru procedurile din numărul total de proceduri deschise în 2019, un număr de 1.044 de proceduri de insolvenţă încă sunt în derulare în momentul de faţă, ceea ce înseamnă că acestea, uşor-uşor, încep să depăşească termenul de 5 ani. Pentru procedurile deschise în anul 2020, un număr de 970 de proceduri se află în derulare. Pentru procedurile deschise în 2021, un număr de 1.697 de proceduri se află în derulare, iar pentru procedurile din 2022, un număr de 3.275 de proceduri se află în derulare. În 2023, evident, aproape toate procedurile, 5.607, se află în acest stadiu, dintr-un total de 6.772 de proceduri”, a menţionat Burdescu.

Aceasta a adăugat că, în primele trei luni ale acestui an, numărul procedurilor de insolvenţă care încă sunt în derulare este de 1.820.

„Avem proceduri de închidere, proceduri de insolvenţă închise, cu radiere din Registrul Comerţului şi fără radiere din Registrul Comerţului, cu revenire în situaţia anterioară. Acestea din urmă sunt într-un număr foarte mic. Total proceduri care s-au închis cu radiere din Registrul comerţului 19.157 de proceduri, total proceduri care s-au închis cu revenire în situaţia anterioară 517. În acest număr, foarte puţine sunt ca urmare a funcţionării planului de reorganizare. O parte dintre ele sunt proceduri închise în perioada de observaţie ca urmare a unor tranzacţii efectuate între debitor şi creditor, astfel încât se stinge litigiul şi societatea revine situaţia anterioară. Per total, în această perioadă, ca şi planuri de reorganizare, avem 1.301 proceduri confirmate. Am să mă refer acum efectiv la faliment: din 34.087 de proceduri deschise în perioada 2019 – primul trimestru al anului 2024, un număr de 29.400 sunt falimente”, a afirmat şefa ONRC.

În privinţa procedurile de insolvenţă în cazul persoanelor fizice, datele oficiale arată că, în perioada de analiză 2019-2024, au fost raportate 172 de proceduri administrative pe plan de rambursare a datoriilor. Dintre acestea, 166 reprezintă proceduri administrative aflate în derulare.

„Pe procedură judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului avem 17 proceduri şi o singură procedură simplificată de insolvenţă, deci un număr relativ mic (…) Am putea spune, cu titlul exemplificativ, că anul în care înregistrăm cele mai multe proceduri este anul 2023, adică un total de 67 de proceduri pentru persoanele fizice”, a mai spus Valentina Burdescu.

Publicaţia Financial Intelligence organizează, marţi, dezbaterea cu tema „Restructurarea – măsură de prevenire a insolvenţei”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version