Tehnologie

OpenAI lansează Voice Mode, un model vocal capabil să sesizeze emoţiile din vocile oamenilor

Foto: iStock

După amânarea cauzată de asemănarea cu sunetul vocii actriţei Scarlett Johansson, OpenAI a început implementarea unui nou model vocal.

ChatGPT are o nouă voce, mult mai convingătoare, despre care compania spune că este capabilă de „conversaţii mai naturale, în timp real”.

Spre deosebire de vechile soluţii vocale, Voice Mode realizează toate sarcinile folosind un singur model vocal, care interpretează şi răspunde la comenzile utilizatorilor, scăzând, astfel, latenţa.

Compania pretinde că noul model vocal poate depista emoţiile în vocea utilizatorilor şi îşi dă seama când acesta este trist sau bucuros.

Voice Mode va avea patru voci, pe care la numeşte Juniper, Breeze, Cove and Ember, realizate de mai mulţi actori. În schimb, nu mai este disponibilă vocea Sky, care semăna cu vocea actriţei Scarlett Johansson.

Această asemănare a determinat OpenAI să amâne cu mai bine de o lună lansarea programată, iniţial, în luna iunie.

Voice Mode este acum implementat pentru un număr mic de utilizatori ChatGPT Plus, urmând a fi disponibil tuturor abonaţilor până la finele anului.

Cele mai recente știri

To Top