Pentru mulţi români a ajuns un lux chiar şi plata chiriei pentru spațiul în care locuiesc. Potrivit Antena 3 CNN, în cele mai mari 10 oraşe din ţara noastră, preţul chiriilor a crescut, în medie, cu 14% faţă de anul trecut. Chiriaşii au ajuns să plătească lunar 370 de euro pentru o garsonieră în București, iar pentru un apartament cu două camere scot din buzunar aproape 600 de euro.
Cea mai mare creștere de la un an la altul s-a înregistrat în Oradea, cu un avans al prețului de peste 20%. Însă prețurile au crescut și în alte orașe, precum Cluj, Iași sau Brasov.
În aceasta toamnă, în București, o garsonieră a avut un preț mediu de 369 euro/lună, un apartament cu două camere s-a închiriat cu 580 euro/lună, iar un apartament cu trei camere a ajuns la un preț mediu de 791 euro/lună.
Cele mai mari creșteri de prețuri au fost în Sectorul 5 pentru apartamentele cu trei camere (+26% în septembrie 2024 față de septembrie 2023), în timp ce cele mai mici creșteri au fost în Sectorul 1 pentru apartamentele cu două camere (+5%).
Chiriile din Bucureşti, în continuă creştere
Preţ mediu:
- Garsonieră 369 euro/lună
- Apartament 2 camere 580 euro/lună
- Apartament 3 camere 791 euro/lună