Asigurări

PAID: Din 6 – 7 mii de locuinţe afectate de inundaţii în Galaţi şi Vaslui avem deschise doar 438 de dosare

Posted on

PAID România a plătit deja un milion de euro pentru primele dosare de daună totală în cazul inundaţiilor din judeţele Galaţi şi Vaslui, în condiţiile în care, dintr-un număr de 6.000 – 7.000 de locuinţe afectate au fost depuse doar 438 de notificări de dosare de daună, a declarat, marţi, directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Nicoleta Radu.

„Am avut în ultimul timp evenimentele din Vaslui şi Galaţi, celebre de altfel, se vorbeşte foarte mult despre ele în ultimul timp. Aici, zonele acestea din Moldova sunt de regulă cele mai afectate de evenimente de când ştim noi. Deci, nu cred că e cineva care pune la îndoială această informaţie. Ei bine, avem în aceste judeţe, din rapoartele oficiale, un număr de 6 – 7 mii de locuinţe afectate. Din aceste 6 – 7 mii de locuinţe afectate, noi avem deschise la PAID doar 438 de dosare, notificări de dosare de daună. Deci, un număr extraordinar de mic de dosare. Pentru aceste dosare, totuşi, vreau să vă spun că avem constituite rezerve în companie de 4 milioane de euro. Am plătit deja 1.000.000 euro – da, am plătit primul dosar de daună chiar în 48 de ore de la deschidere – am plătit primele dosare cu daună totală, deci case care au fost distruse în totalitate. Din punctul ăsta de vedere, noi suntem pregătiţi”, a afirmat Radu, la un eveniment de specialitate.

Însă, a subliniat şeful PAID, din păcate, foarte mulţi cetăţeni din aceste zone nu vor avea o locuinţă refăcută, reconstruită după inundaţii, pentru că aici există un grad de cuprindere de 5%, 7% sau de 10% în cel mai fericit caz.

„Întrebarea mea este una retorică, aş putea spune. Oare autorităţile locale nu ştiu că zonele acelea sunt expuse riscurilor naturale, nu au nevoie sau nu înţeleg beneficiile unei protecţii financiare a oamenilor în caz de evenimente majore? Ce vor face oamenii care vor rămâne fără locuinţă? Desigur, există ajutoare de la stat, pentru că asta este, statul trebuie să acorde ajutoare de urgenţă, dar, finalmente, eu cred că oamenii au nevoie de protecţie totală pentru a-şi repune viaţa şi locuinţele şi bunurile în starea dinainte de eveniment. Şi asta nu se poate numai cu ajutoare de la stat. Iar ca să vă spun ce ar fi în cazul unui cutremur, precum cel din 1977… ar fi o dramă naţională, o tragedie naţională. Deci, ca să concluzionez, este nevoie de mult efort din partea tuturor, a asigurătorilor pe de o parte, şi noi încercăm să facem tot ce putem, dar fără implicarea autorităţilor de la nivel central până la cel local, nu se va putea niciodată obţine un grad de cuprindere mulţumitor, astfel încât să fim siguri că România nu mai este vulnerabilă în faţa unui eveniment natural de amploare deosebită”, a transmis ea, la masa rotundă cu tema „Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-şi asigure locuinţele”, organizată de DC Media Group.

În acest context, Nicoleta Radu a arătat că PAID a derulat o campanie împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Asociaţia Municipiilor din România, practic o colaborare public-privată, despre care, în opinia sa, trebuie să se vorbească mai intens, pentru că acest sistem de asigurare obligatorie are la bază un parteneriat public-privat.

„Pe de o parte, este compania noastră, PAID, care gestionează sistemul de asigurare obligatorie din punct de vedere al emiterii poliţelor, al gestionării daunelor şi al contractării reasigurării, deci al deţinerii de fonduri suficiente pentru despăgubire în caz de de dezastre. Pe de altă parte, sunt autorităţile locale, partenerii noştri din această lege care ar trebui să informeze cetăţenii despre beneficiile aceste asigurări şi, în cazul în care lucrurile nu se întâmplă chiar atât de bine, chiar să recurgă şi la amenzi. Desigur, nu amenzile sunt lucrul care ne interesează pe noi cel mai mult. Pe noi ne interesează să avem o Românie cât mai asigurată şi, dacă se poate, oamenii se să îşi cumpere asigurări în deplină cunoştinţă de cauză. (…) Avem situaţii în care am reuşit să avem parteneriate bune la nivel central cu instituţii care au înţeles că este nevoie ca acest parteneriat să meargă în direcţia bună, dar mai sunt multe lucruri de pus la punct în legătură cu parteneriatele la nivel local”, a susţinut directorul general al companiei.

În plus, PAID are o serie de parteneriate la nivel central, cum ar fi cel cu Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Ministerul Digitalizării prin care a fost introdus portalul paidromânia.ro pe portalul naţional de plăţi de taxe şi impozite ghişeul.ro.

„Avem şi alte parteneriate, cu Institutul Naţional de Fizică a Pământului, cu mult mai multe instituţii, dar, dincolo de asta, trebuie să existe un parteneriat real şi fezabil şi la nivelul celor care ne sunt parteneri în lege, respectiv autorităţile locale, care sunt răspunzătoare de implementarea acestei legi şi care ar trebui să aibă un rol în primul rând în a convinge cetăţenii de importanţa acestor asigurări”, a concluzionat directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Nicoleta Radu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version