Actualitate

Paradox românesc: Materiile prime s-au ieftinit, alimentele s-au scumpit

comert supermarket
Foto: iStock

Românii ar trebui să plătească mult mai puţin pentru unele alimente de bază, dacă teoriile economice ar fi respectate. Cum ţara noastră este, însă, una a paradoxurilor, atunci când materia primă se ieftineşte, nu scad şi preţurile produselor finale.

Logica preţurilor alimentelor din ţara noastră se împiedică pe undeva pe drumul dintre producător şi comerciant. Şi astfel ajungem într-un paradox, unul din care nu prea pare să ieşim curând.

Grâul s-a ieftinit cu 25 de procente într-un an de zile, acesta fiind şi unul din motivele protestelor fermierilor, dar ieftinirile n-au mers în lanţ. La început de 2023 tona de grâu se vindea cu 288 de euro. În ianuarie 2024 preţul pe tona de grâu a coborât la 216 euro. Ei, ce s-a întâmplat cu preţul pâinii? A crescut cu 4%, iar aceste date sunt date oficiale ale INS.

Înţelegem că de la grâu la pâine au mai fost câteva scumpiri, la energie, transport, dar totuşi, când materia primă se ieftineşte atât de mult, ne aşteptăm măcar la o stagnare a preţului produsului finit şi nu la o creştere.

Mergem mai departe! Porumbul, unul dintre principalele furaje pentru animale. La început de 2023 se vindea cu 274 de euro. În acest an, cotaţia pentru o tonă de porumb este de 186 de euro. O scădere de preţ de 32 de procente. Ce s-a întâmplat cu produsele animale în această perioadă? Carnea de porc s-a scumpit cu 9%, cea de vită cu 12%, iar cea de pasăre cu 4%.

Laptele s-a scumpit şi el cu 4%. Şi mare atenţie! Multe dintre aceste produse sunt considerate alimente de bază şi sunt pe lista celor cu adaos comercial plafonat. Altfel, scumpirile erau şi mai mari.

Paradox românesc:

– cerealele s-au ieftinit

– pâinea şi produsele animale s-au scumpit

Preţul grâului

– ianuarie 2023 – 288 Euro/ tonă

– ianuarie 2024 – 216 Euro/ tonă

– scădere de preţ – 25%

Preţul pâinii

– creştere de preţ de 4%

Preţul porumbului

– ianuarie 2023 – 274 Euro/ tonă

– ianuarie 2024 – 186 Euro/ tonă

– scădere de preţ – 32%

Preţul produselor animale

– carne porc +9%

– carne vită + 12%

– carne pui + 4%

– lapte + 4%

Cele mai recente știri

To Top