Business
Partslife România obține medalia Bronze EcoVadis și intră în top 35% companii evaluate la nivel global
Partslife România, organizație care implementează obligațiile privind responsabilitatea extinsă a producătorului (OIREP), a obținut medalia Bronze EcoVadis, în urma uneia dintre cele mai cunoscute evaluări internaționale privind performanța companiilor în domeniul sustenabilității. Rezultatul plasează compania în primele 35% dintre organizațiile evaluate la nivel global și validează modul în care principiile de mediu, etică, responsabilitate socială și achiziții sustenabile sunt integrate în activitatea sa.
Recunoașterea vine într-un moment în care cerințele de mediu și obligațiile privind responsabilitatea extinsă a producătorului devin tot mai complexe, iar companiile caută parteneri care pot demonstra nu doar atingerea obiectivelor de reciclare și valorificare, ci și procese interne solide, transparență și conformitate. Partslife România își propune să fie un astfel de partener, pe care companiile se pot baza indiferent de complexitatea provocărilor de mediu cu care se confruntă.
Evaluarea EcoVadis analizează activitatea companiilor din patru perspective majore: mediu, drepturile omului și condițiile de muncă, etică și achiziții sustenabile. Pentru Partslife România, obținerea medaliei Bronze reprezintă o validare independentă a standardelor aplicate atât în interiorul organizației, cât și în relația cu producătorii, importatorii și partenerii din lanțul de colectare și reciclare.
„Pentru noi, sustenabilitatea nu reprezintă doar domeniul în care activăm, ci și modul în care alegem să ne dezvoltăm compania. Ne dorim să fim un partener pe care producătorii și importatorii se pot baza într-un context legislativ din ce în ce mai complex, iar această evaluare independentă confirmă că procesele noastre interne respectă standarde internaționale de responsabilitate și guvernanță. Medalia Bronze EcoVadis ne motivează să continuăm investițiile în dezvoltarea organizației și în servicii care generează valoare pe termen lung pentru partenerii noștri și pentru mediu”, declară Angela Cercel, Managing Partner, Partslife România.
Conformitate demonstrată: control AFM finalizat cu zero penalități
Rezultatul EcoVadis completează o altă validare importantă pentru activitatea Partslife România: finalizarea inspecției Administrației Fondului pentru Mediu fără aplicarea de penalități. Potrivit datelor companiei, controlul s-a încheiat cu îndeplinirea integrală a obligațiilor față de parteneri și autorități și cu zero penalități.
Pentru producătorii și importatorii care transferă responsabilitatea privind gestionarea deșeurilor de ambalaje către un OIREP, capacitatea partenerului de a demonstra conformitatea devine esențială într-un sector caracterizat de reglementări naționale și europene în continuă schimbare. Printre provocările identificate de Partslife se numără inclusiv adaptarea la cerințele PPWR, ESG/CSRD, CBAM, EUDR, creșterea costurilor și nevoia unei mai mari transparențe și standardizări în raportarea datelor.
Potrivit datelor publice raportate la Ministerul Finanțelor, Partslife România a avut în 2025 cea mai mare creștere a cifrei de afaceri dintre OIREP-urile cu activitate normală din România. Pentru o companie licențiată în 2022, această evoluție reflectă consolidarea rapidă pe piață și încrederea tot mai mare a producătorilor și importatorilor în serviciile oferite.
În același timp, 97% dintre clienții companiei se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți de colaborarea cu Partslife România, iar echipa locală reunește specialiști cu peste 15 ani de experiență în managementul deșeurilor.