Ni se vorbește încontinuu despre marea oportunitate pe care o are țara noastră de a atrage fonduri uriașe de la Uniunea Europeană, bani cu care avem șansa extraordinară să facem lucruri pe care altfel nu am fi reușit niciodată. Cu toate acestea, aproape că nu există situație în care să nu ne aflăm în pericolul de a-i pierde. De fapt, de a nu reuși să luăm.
Ați observat că de fiecare dată când trebuie să luăm bani de la Uniunea Europeană, aproape mereu suntem la limită? Ori ratăm termenele, ori nu îndeplinim criteriile, ori, în cel mai fericit caz, reușim să depunem pe ultima sută de metri. Niciodată nu reușim să fim confortabili nici măcar cu luatul banilor de la UE, deși parcă niciodată nu a fost mai ușor de obținut bani europeni ca acum.
Suntem membri din ianuarie 2007 și nici până acum nu ne-am obișnuit cu două lucruri simple atunci când e vorba de luat bani: trebuie să arătăm dinainte ce vrem să facem cu ei și să respectăm niște termene. De fiecare dată, la cel puțin una dintre aceste condiții am eșuat.
De când cu PNRR-ul, a devenit și mai evident că suntem țara în care până și luatul banilor este un efort considerabil. Stăm deja de o grămadă de timp cu frica în sân că nu vom respecta jalonul legat de reforma pensiilor. Asta după ce România a mai pierdut aproape jumătate de miliard de euro doar pentru că efortul de a lua bani de la UE se dovedește, de cele mai multe ori, supraomenesc pentru autoritățile din România.
Cel mai trist este că, deși ni s-a întâmplat să pierdem bani, niciodată nu învățăm din greșeli. Ba, mai mult, pare că stângăciile sunt tot mai dese și de o amploare tot mai mare. Drept dovadă este reforma pensiilor pe care o tot amânăm pentru că politicienii s-au specializat în a vorbi despre pensiile speciale fără să le spună că sunt speciale. În schimb, ni se tot vorbește despre marea oportunitate reprezentată de atragerea fondurilor UE pe care tot ele, autoritățile, nu sunt în stare să întindă mâna să-i ia. “România are o fereastră de oportunitate cum nu a avut până acum şi România în momentul ăsta trebuie să ceară ca să i se dea”, este declarația recentă a unui politician român.
De fiecare dată când aud declarații de genul acesta nu mă gândesc decât la faptul că, și în cazul primei cereri de plată și în cazul celei de-a doua, România a cerut prelungirea cererii de plată, pentru că termenul expirase, lucru pe care, de altfel, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene l-a recunoscut extrem de deschis.
Și atunci, te întrebi: “Cum de-am ajuns să trăim într-o țară în care până și luatul banilor a devenit un efort pe care abia suntem dispuși să-l facem?”
