Actualitate

Peste 80% dintre români ar fi dispuși să-și ajute vecinii în cazul unor urgențe

Posted on

Conform unui chestionar realizat de Storia.ro, 63% dintre români cunosc detalii despre vecinii lor sau se vizitează ocazional, iar peste 80% ar fi dispuși să-și ajute vecinii în cazul unor urgențe.

Ce înseamnă să fii un vecin bun?

55% dintre români cunosc informații detaliate despre vecinii lor, inclusiv numele acestora, iar 8% se vizitează ocazional, în timp ce 32% își cunosc vecinii doar din vedere sau deloc (6%). Conform chestionarului, atunci când își doresc să comunice, 75% discută față în față, 27% preferă să vorbească la telefon, iar 12% au grup comun pe rețelele sociale.

În topul acțiunilor care creează o percepție bună despre vecini se află menținerea curățeniei spațiilor comune (68%), salutarea vecinilor (64%), atitudinea liniștită (57%), participarea la activitățile comune (54%), dar și ajutorul oferit vecinilor (49%).

Întrebați pentru ce ar cere ajutor vecinilor, 69% au menționat situațiile în care locuința lor ar fi în pericol imediat din cauza unui incendiu sau a unei inundații, 59% ar cere ajutor dacă ar fi ei înșiși în pericol din cauza unei urgențe medicale, iar 39% ar apela la vecini pentru a le prelua coletele de la curier atunci când nu sunt acasă. Pe de altă parte, dacă ar fi în situația de a-și ajuta la rândul lor vecinii, respondenții se arată și mai deschiși. 84% ar oferi ajutor în cazul unor urgențe medicale, 81% în cazul unor pericole imediate ce vizează locuința vecinului. În același timp, 62% ar fi de acord să preia coletele vecinilor în lipsa lor, iar 44% ar fi dispuși să meargă la cumpărături în locul vecinilor atunci când aceștia nu s-ar putea deplasa.

Comportamente deranjante în relația cu vecinii

Printre cele mai deranjante comportamente ale vecinilor se menționează: comportamentul agresiv (74%), zgomotul excesiv (73%), atitudinea nepoliticoasă (68%) și nerespectarea curățeniei din spațiile comune (65%). De asemenea, printre cele mai neplăcute zgomote cu care pot deranja vecinii se regăsesc: muzica la volum ridicat (34%), bormașina și alte reparații (26%), dar și certurile (22%).

Când vine vorba despre alegerea unei locuințe, 53% dintre respondenți consideră că este esențial să ceară mai multe informații despre vecini atunci când merg la vizionări. O medie de 39% dintre respondenți și-ar căuta o altă locuință dacă ar avea constant vecini foarte zgomotoși, dar și dacă ar fi intruzivi în legătură cu viața și locuința lor, în timp ce 34% s-ar muta dacă ar avea vecini de care să le fie teamă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version