Actualitate

Peste 94% din autoturismele înmatriculate în Norvegia în luna august au fost modele electrice

Posted on

Foto: iStock

Graţie Tesla Model Y, automobilele electrice au stabilit un nou record mondial în Norvegia în luna august, când peste 94% din autoturismele înmatriculate în această ţară nordică au fost modele electrice, o tendinţă inversă celei înregistrată în Europa unde vânzările de automobile electrice sunt în scădere, informează AFP.

Consiliul pentru Traficul Rutier din Norvegia (OFV) a informat, luni, că 10.480 din cele 11.114 de autoturisme înmatriculate luna trecută în Norvegia, sau 94,3% din total, au fost vehicule electrice. Precedentul record data din luna ianuarie, când înmatriculările de automobile electrice în Norvegia a trecut pragul de 92%.

Peste 2.000 de exemplare din Tesla Model Y au fost înmatriculate în Norvegia în luna august, echivalentul a 18,8% din vânzări. Pe locurile următoare se situează modelele Hyundai Kona, Nissan Leaf, Volvo EX30 şi Skoda Enyaq.

În primele opt luni ale anului, în Norvegia au fost înmatriculate 68.435 de automobile electrice, echivalentul a 87% din toate autoturismele noi înmatriculate în ţara nordică.

„Nicio altă ţară din lume nu se apropie de Norvegia în cursa pentru automobile electrice. Dacă acest trend continuă, ne vom atinge în curând ţinta de a avea o flotă complet lipsită de emisii în 2025”, a declarat directorul OFV, Oyvind Solberg Thorsen.

Norvegia merge în sens invers faţă de Europa, unde vânzările de automobile electrice, afectate de preţurile ridicate şi o infrastructură de încărcare insuficientă, sunt în scădere faţă de modelele hibride. În luna august, automobilele diesel şi pe benzină au reprezentat doar 2% din înmatriculările din Norvegia. Comparativ, datele ACEA arată că în luna iulie, automobilele electrice au reprezentat 12,1% din vânzările de autoturisme noi în Uniunea Europeană, cu mult în urma automobilelor pe benzină (33,4%), modelelor hibride (32%) şi autoturismelor diesel (12,6%).

Mare producător de petrol şi gaze, Norvegia şi-a fixat ca obiectiv să vândă numai vehicule cu emisii zero în 2025, cu 10 ani mai devreme decât în UE.

Cele mai citite știri

Exit mobile version