Actualitate

Peter Magyar spune că Ungaria ar putea ajunge săptămâna viitoare la un acord pentru deblocarea fondurilor europene

Posted on

Ungaria este aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind deblocarea fondurilor europene suspendate, iar premierul Peter Magyar a declarat că intenţionează să semneze înţelegerea joi, la Bruxelles, transmite Reuters.

Magyar a afirmat într-un interviu pentru postul RTL că negocierile „avansează bine” şi că a avut în ultimele săptămâni mai multe discuţii şi schimburi de scrisori cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ungaria are nevoie de fondurile europene pentru stabilizarea finanţelor publice, după ce noul guvern a preluat o economie afectată de ani de stagnare şi de un deficit bugetar ridicat.

Economia ungară a ieşit cu dificultate din recesiune în primul trimestru al anului, iar Magyar estimează pentru 2026 o creştere economică de aproximativ 2% sau uşor peste acest nivel.

Premierul ungar a spus că va prezenta detaliile acordului privind fondurile europene joi, în timpul vizitei sale la Bruxelles.

În cadrul aceleiaşi deplasări, Magyar urmează să se întâlnească şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum şi cu premierul Belgiei, Bart De Wever.

Cele mai citite știri

Exit mobile version