Actualitate

Petrescu (ASF): Vom avea listări importante până la sfârșitul acestui an

Posted on

Listări importante vor avea loc până la sfârșitul acestui an, printre beneficii fiind mobilizarea capitalului și apariția unor noi oportunități pentru investitori, a afirmat joi președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate.

‘Este foarte clar și firesc ca eu să fiu un susținător al listărilor pentru companiile din spațiul economic privat sau din spațiul economic cu acționariat de stat. Vom avea un număr de listări importante până la sfârșitul acestui an și, din nou, un număr semnificativ, cel puțin în comparație cu trecutul recent de listări din dimensiunea companiilor cu acționariat de stat. De multe ori statul operează acest tip de listări, poate sub un imperativ de natură coercitivă, că avem un PNRR, că aveam alte tipuri de obligații. Eu aș vrea să vă spun că principala motivație ține de binele 360 de grade pe care îl imprimă și îl exprimă o listare. Nu am să enumăr beneficiile unei listări, dar cu toții le știm. Ele țin de mobilizarea capitalului, țin de apariția unor noi oportunități pentru investitori. Absolut toată lumea beneficiază. Din punctul meu de vedere, ASF rămâne garantul echității acestui joc bursier, în termenul cel mai benign al cuvântului, noi asigurăm respectarea principiilor de guvernanță corporativă și asigurăm până la urmă un cadru predictibil de tranzacționare’, a menționat Alexandru Petrescu, la lansarea studiului ‘Listarea la Bursa de Valori București a unor pachete minoritare din companiile de stat’.

În opinia sa, o reîntemeiere a contractului social cu cetățenii, având la bază încrederea, este absolut necesară.

‘Într-o perioadă în care se regândește arhitectura instituțională a statului român, subiectul abordat în acest raport, respectiv listarea unor pachete minoritare, astfel încât tranzacția să nu ducă la o compromitere a capacității statului de a lua decizii, este foarte important fiindcă ne duce în zona de încredere. Cred că o reîntemeiere a contractului social cu cetățenii, având la bază ingredientul principal încrederea, este absolut necesară’, a adăugat președintele ASF.

Studiul intitulat ‘Listarea la Bursa de Valori București a unor pachete minoritare din companiile de stat a fost realizat de Asociația CFA România.

Cele mai citite știri

Exit mobile version