Asigurări
Piața asigurărilor din România a crescut cu 10% în 2025, la 25,8 miliarde lei
Piața asigurărilor din România a continuat să crească în anul 2025, volumul total al primelor brute subscrise ajungând la aproximativ 25,8 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform sursei citate, evoluția a fost susținută în principal de avansul de 11% al societăților autorizate de ASF, în timp ce sucursalele au consemnat o creștere de 7%.
Printre evenimentele semnificative ale anului s-au numărat încetarea măsurii plafonării tarifelor RCA, dar și interzicerea subscrierii de noi contracte pe teritoriul României pentru o societate de asigurări care opera în baza libertății de a presta servicii (FoS – Freedom of Services), începând cu 1 iulie 2025.
Potrivit datelor ASF, segmentul asigurărilor generale a rămas dominant, cu o pondere de 80% din totalul primelor brute subscrise. În acest context, asigurările RCA au continuat să joace un rol central, volumul primelor aferente acestui segment ajungând la aproximativ 10,9 miliarde lei, în creștere cu 9% față de 2024.
Pe partea de despăgubiri, volumul total al indemnizațiilor brute plătite s-a situat la circa 12,3 miliarde lei, în creștere cu 16%, reflectând atât dinamica portofoliilor, cât și presiunile din zona daunelor, în special pe segmentul asigurărilor generale, care concentrează 83% din totalul plăților.
Rezervele tehnice, calculate conform regimului Solvabilitate II, au atins circa 27 miliarde lei, în creștere cu 22%, evoluție susținută atât de segmentul asigurărilor generale, cât și de cel al asigurărilor de viață.
Portofoliul investițional al societăților de asigurare a continuat să se aprecieze, valoarea totală a investițiilor ajungând la 38,5 miliarde lei, în creștere cu 19% față de finalul lui 2024. Structura acestuia a rămas conservatoare, dominată de instrumente cu venit fix, în special obligațiuni guvernamentale, care dețin o pondere de aproximativ 62,4% din total.
Distribuția produselor de asigurare a rămas puternic dependentă de brokeri, care au intermediat aproximativ 68% din volumul total al primelor brute subscrise, respectiv 17,6 miliarde lei, în creștere cu 9%. Gradul de intermediere se menține ridicat pe segmentul asigurărilor generale, la 82%, în timp ce pentru asigurările de viață rămâne semnificativ mai redus, la 13%.
În ceea ce privește soliditatea financiară, indicatorii de solvabilitate au rămas la niveluri confortabile, ratele SCR și MCR fiind supraunitare și în ușoară creștere față de anul anterior. Indicatorul de lichiditate pentru asigurările generale s-a situat la 2,95, iar pentru asigurările de viață la 3,6, ambele valori indicând o capacitate adecvată de acoperire a obligațiilor.
În ansamblu, evoluția din 2025 conturează o piață a asigurărilor aflată într-un proces de creștere și consolidare, caracterizat de o cerere stabilă pentru produsele de protecție și de o structură investițională prudentă.
La finalul anului, 24 de societăți erau autorizate de ASF să desfășoare activitate de asigurări, alături de 15 sucursale care operau în baza dreptului de stabilire.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital.