Business
Piața HoReCa din România, estimată la 7,8 miliarde de euro
Piața HoReCa din România a ajuns, în 2025, la o valoare de aproximativ 7,8 miliarde de euro, în creștere de la 7,3 miliarde de euro, cu un an în urmă, arată estimările prezentate, recent, în cadrul unui eveniment de specialitate, organizat de IMM Club.
Potrivit unui comunicat de presă al organizației, transmis miercuri AGERPRES, în timp ce la finalul anului 2024 existau aproximativ 33.000 de unități HoReCa în România, datele actualizate indică o scădere de cel puțin 10%, într-un context în care costurile operaționale au crescut, iar posibilitatea de a majora prețurile este tot mai limitată.
‘Piața HoReCa din România a ajuns în 2025 la aproximativ 7,8 miliarde de euro, în creștere față de 7,3 miliarde de euro în 2024. La prima vedere, cifrele arată o industrie în expansiune. În realitate, sectorul traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani: numărul unităților scade, marjele se comprimă, iar consumatorii devin tot mai atenți la preț. Marja reală de profit în HoReCa este estimată la doar 3-5% la nivel sectorial. Chiar și în cazul locațiilor bine administrate, marja netă s-a restrâns la 8-12%. În aceste condiții, un restaurant plin nu mai înseamnă automat un restaurant sănătos financiar’, se arată în comunicat.
În același context, costul total cu forța de muncă a crescut cu aproximativ 12%, în ianuarie 2026, odată cu majorarea salariului minim, iar deficitul de personal poate ajunge până la 50% în unele locații.
Specialiștii din domeniu evidențiază faptul că prețurile par să fi atins un prag greu de depășit pentru clientul final. Astfel, un prânz mediu în marile orașe a trecut de 70 de lei, în timp ce traficul de clienți a scăzut cu aproximativ 15% la nivel național, iar nota medie de plată a coborât de la 61 lei la 53 lei.
‘O altă schimbare importantă vine din comportamentul consumatorilor. Pentru prima dată, comenzile de mâncare la domiciliu au depășit mesele servite în restaurant. Delivery-ul reprezintă 27% din piața urbană HoReCa, față de 26% pentru restaurantele clasice. Ceea ce în urmă cu câțiva ani era tratat ca tendință a devenit o realitate zilnică’, notează sursa citată.
Dincolo de cifre, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității avertizează că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în 2026, pe fondul presiunii fiscale și al contracției cererii.
Estimările referitoare la piața HoReCa din România au fost prezentate în cadrul evenimentului ‘Secretele Antreprenorului de Succes – București 2026’, organizat de IMM Club.