Tehnologie

Piaţa smartphone-urilor a crescut în primul trimestru al anului

Posted on

Foto: iStock

Conform datelor preliminare publicate de IDC, în primul trimestru al acestui an au fost livrate, la nivel global, 289,4 milioane de smartphone-uri.

Urmare a acestei evoluţii, piaţa smartphone-urilor a crescut cu 7,8% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

După ce Apple a dominat anul trecut, primul trimestru al acestui an a adus o scădere importantă pentru producătorul american, concomitent cu o redresare pentru Samsung.

În fapt, Apple a fost producătorul cu cea mai mare scădere din top 5, vânzările de iPhone-uri scăzând cu 9,6% în aceeaşi perioadă, ceea ce a făcut ca Apple să se situeze pe locul doi.

Liderul pieţei a fost Samsung, cu 60,1 milioane de unităţi livrate şi o cotă de 20,8% din piaţă.

Xiaomi, Transsion şi Oppo sunt producătorii care completează, în această ordine, topului celor mai mari cinci producători, cu creşteri importante, de 33,8%, respectiv 84,9% în cazul primilor doi.

Cele mai citite știri

Exit mobile version