Analize

Piața televizoarelor se transformă: mai puțin conținut tv liniar, mai mult streaming și video-on-demand

Posted on

Piața televizoarelor a rămas constantă în ultimii ani, în ciuda scăderii cu care se confruntă consumul de tv. Pare a fi un paradox, dar faptul că tot mai puțini consumatori urmăresc programele televiziunilor nu înseamnă că nu se mai uită la televizor. Serviciile de streaming câștigă tot mai mult loc în timpul consumatorilor, la fel și aplicațiile video sau chiar gamingul. Producătorii de televizoare s-au adaptat deja, iar aplicațiile sunt disponibile din „fabrică”, totul pentru a fi cât mai facil pentru consumator. 

La nivel național, piața de televizoare de anul trecut a însemnat un volum de aproximativ 1,3 milioane unități, la o valoare totală de 400 milioane euro. Brandurile tradiționale, precum Samsung, Sony, Panasonic sau LG, domină în continuare în vânzări, deși au parte de o concurență tot mai mare după intrarea unor mărci puternice la nivel internațional, precum TCL sau Hisense. Comparativ cu 2024, vânzările sunt puțin mai mici, dar scăderea este compensată de valoarea mai mare a televizoarelor comercializate. „Consumul a scăzut în general, ceea ce se simte și la noi din punct de vedere al volumelor, dar din punct de vedere al valorii, mai puțin, deoarece crește prețul mediu. Scăderile din zona de volum sunt contrabalansate de faptul că oamenii cumpără televizoare mai bune și puțin mai scumpe, mai ales din punct de vedere al diagonalelor”, spune Bogdan Mariș, Head of Product Management TV/AV România și Bulgaria în cadrul Samsung Electronics. Scăderea este pusă și pe schimbarea de consum – astfel, există diferențe în ceea ce privește cantitatea, pentru că nu se mai vând televizoarele ieftine, iar românii nu mai aleg diagonale relativ mici, de 32 de inch (81 cm), atât de multe ca înainte. „Anul trecut, în cifre, depinde în ce monedă vorbim, pentru că a fost aceeași cantitate, dar în valoare a existat un mic declin în euro, pe când în lei a fost la fel. Piața este stabilă, pe noi ne interesează volumul total al pieței, unde acum, în 2026, vedem o mică scădere, dar este o creștere pe zona premium, care compensează în valoare”, explică el. Samsung își păstrează poziția de lider, atât în România, cât și la nivel global, la vânzările totale de tv. „Suntem în al 20-lea an în care suntem lideri de piață global, undeva la 29,1% în cantitate, similar cu România. Dar prețul mediu la noi este undeva la 150% față de media pieței, deci suntem lideri și pe volum și pe cantitate. Prețul mediu în România este la aproximativ 360 de euro, cam 1.850 de lei anul trecut, iar anul acesta se duce la 2.000 de lei, iar diagonala medie este pe la 50 de inch (128 cm), ca valoare ponderată, în timp ce în Europa este mai mult de 55 de inch (140 cm)”, spune Bogdan Mariș. 

Televizorul viitorului învață ce vrea utilizatorul

Consumul de tv clasic scade an de an. Generațiile tinere sunt primele care au renunțat aproape complet la tv, cu excepția unor evenimente sportive sau știri live. Pentru filme de orice fel, inclusiv documentare, sunt preferate serviciile de streaming, care oferă, contra cost, posibilitatea de a urmări un film atunci când dorește consumatorul. Ceea ce în urmă cu 20 de ani era „pay-per-view” s-a transformat într-o industrie de multe miliarde de dolari. „Da, scăderea consumului de tv este o problemă pentru anumite industrii. Noi vindem televizoare, dar ele nu mai sunt demult doar televizoare, sunt ecrane; ce s-a pierdut pe zona de broadcast liniar, s-a câștigat pe zona de streaming și pe gaming, care au crescut mult în ultimii ani. De aceea piața este destul de stabilă, nu scade”, explică Bogdan Mariș. „De aceea producătorii de televizoare se concentrează pe funcții suplimentare. Pe lângă tehnologie, unde ai produse noi sau relativ noi, MicroLed, OLED, care sunt interesante pentru anumite categorii de oameni, pentru gaming, pentru cinefili, pe noi ne interesează experiența pe care o au utilizatorii cu televizorul, iar această interfață este prezentă pe toate gamele de tv. Noi o numim acum Vision AI Companion”, arată reprezentantul Samsung. 

Experiența la care face referire include și posibilitatea de a ajusta sonorul sau imaginea astfel încât să corespundă dorințelor telespectatorului. Spre exemplu, un meci de fotbal poate fi urmărit cu eliminarea totală a comentariilor sau cu reducerea intensității acestora pentru a auzi mai bine zgomotul din tribune. Intensitatea luminii este, de asemenea, ajustabilă după preferințele utilizatorului. Toate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI). 

Hisense pariază pe sport, ecrane gigant și tehnologie AI

Hisense, un brand de referință la nivel internațional în domeniul televizoarelor, a mers și mai departe în zona de sport. A lansat recent noua gamă de televizoare MiniLED RGB 2026 la sediul FIFA din Zurich, subliniind nu numai ultimele sale progrese în tehnologia de afișare, ci și soliditatea parteneriatului său de lungă durată cu FIFA, în perspectiva Cupei Mondiale FIFA 2026. Cea mai nouă generație de televizoare RGB MiniLED aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește precizia culorilor, controlul luminozității și redarea detaliilor, oferind o experiență vizuală mai naturală, mai vie și mai captivantă. La baza acestei game se află Hi-View AI Engine RGB, un procesor de ultimă generație care optimizează în timp real procesarea imaginii, luminozitatea, contrastul și mișcarea.

Gama 2026 va fi disponibilă cu ecrane cu dimensiuni cuprinse între 55 și 116 inci, satisfăcând o gamă largă de preferințe de vizionare. Aceasta introduce două noi serii, UR8S și UR9S, alături de seria de vârf UX, făcând tehnologia avansată RGB MiniLED accesibilă unui număr mai mare de consumatori din întreaga lume. Televizoarele sunt dotate, de asemenea, cu un panou antireflex și fără strălucire, care asigură o vizionare confortabilă în diferite condiții de iluminare – de la sufrageriile luminate de lumina zilei până la vizionarea meciurilor seara. Referindu-se la parteneriatul privind sistemul VAR, Nick Brown, directorul departamentului de parteneriate comerciale al FIFA, a declarat: „Acesta reprezintă un pas înainte în direcția asigurării unei calități excepționale a imaginii și a unei precizii ridicate. Și este o dovadă a modului în care tehnologia poate susține activ și îmbunătăți aspecte ale jocului pe durata turneului. De asemenea, este o dovadă a modului în care inovația în domeniul tehnologic poate face o diferență absolută în ceea ce privește experiența fanilor, a oficialilor și a echipelor.”

Philips aduce atmosfera stadionului în casele fanilor

O inovație interesantă pentru consumatorii de sport live este și lumina ambientală. Philips Hue și Philips Smart Lighting, parte din Signify, liderul mondial în iluminat, au anunțat lansarea Sports Live, un nou software disponibil pe durata Championship 2026. Sports Live utilizează date live din timpul meciurilor pentru a declanșa, în timp real, efecte de iluminat pentru momente-cheie precum golurile și cartonașele roșii sau galbene. Alimentat de un API  integrat de date sportive live, Sports Live conectează sistemele de iluminat pentru locuință Philips Hue și Philips Smart Lighting (connected by WiZ) la momentele-cheie ale meciului. „Prin Sports Live, mergem dincolo de sincronizarea tradițională bazată pe ecran și extindem rolul iluminatului inteligent de acasă în experiența sportivă. Folosind date live din meci pentru a declanșa iluminatul în timp real, creăm un nou nivel de precizie și imersiune în modul în care fanii trăiesc sportul acasă, transformând fiecare meci într-o ocazie cu adevărat memorabilă”, a declarat John Smith, lider de business pentru iluminat conectat la Signify.

Micro RGB, noua față a televizoarelor inteligente

Lansarea noii game Samsung de televizoare pentru 2026 aduce în prim-plan toate tehnologiile majore de afișare – Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD -, dar și extinderea segmentului premium către diagonale tot mai variate. În centrul noii generații se află tehnologia Micro RGB, cea mai avansată soluție dezvoltată de companie, disponibilă în seriile R95H și R85H, cu dimensiuni cuprinse între 65 de inci (165 cm) și 115 inci (292 cm). Bazată pe tehnologia brevetată Samsung, care utilizează micro-LED-uri roșii, verzi și albastre controlate individual, noua gamă promite un control mult mai precis al luminii, un nivel superior al detaliilor și culori mai naturale. Tehnologia Micro RGB introduce, de asemenea, Vision AI Companion (VAC) și alte funcții optimizate prin inteligență artificială în gama de televizoare premium cu ecran mare de la Samsung, oferind experiențe de vizionare mai inteligente și mai personalizate. Micro RGB AI Engine Pro reglează fin culorile, mișcarea și profunzimea, astfel încât spectatorii să rămână atenți în fiecare scenă. Cu Micro RGB Precision Color 100, expresia culorilor pare mai plină și mai realistă, cu suport pentru acoperire 100% a culorilor conform standardelor internaționale BT.2020.

Vision AI Companion (VAC) reunește cea mai largă gamă de platforme și servicii AI de la Samsung, inclusiv Bixby, Perplexity și Microsoft Copilot, pentru a face experiența TV mai inteligentă și mai personalizată. Conceput pentru a funcționa alături de utilizatori ca un companion de divertisment, VAC poate oferi recomandări privind ce să vizioneze, ce să mănânce și ce să asculte, extinzând rolul televizorului dincolo de simpla vizionare. Gama de televizoare cu AI aduce, de asemenea, funcții de divertisment îmbunătățite cu AI pentru filme, sport și jocuri, precum AI Upscaling Pro, o funcție care utilizează AI pentru a analiza și îmbunătăți conținutul cu rezoluție scăzută în timp real, în timp ce Color Booster Pro analizează și clasifică scenele pentru a oferi culori mai vii și mai realiste. De asemenea, în AI Football Mode analizează scenele de meci în timp real pentru a optimiza imaginea și sunetul, oferind o mișcare mai fluidă a mingii, culori vii și un sunet mai captivant din stadion, iar AI Sound Controller Pro analizează dialogurile, muzica de fundal și efectele sonore în timp real, permițând utilizatorilor să regleze elemente precum comentariile și zgomotul mulțimii pentru o experiență mai captivantă.  

Cele mai citite știri

Exit mobile version