Business

Piața utilajelor de construcții a scăzut cu 19% în 2025

Posted on

Piața românească a utilajelor de construcții a scăzut în 2025 cu 19% comparativ cu anul anterior, conform datelor prezentate miercuri, într-o conferință de presă, de reprezentanții companiei Bergerat Monnoyeur România.

‘Anul 2025 a fost unul de ajustare pentru piața utilajelor de construcții, după nivelurile record atinse în 2022-2023 atât la nivel local, cât și european. În România, s-au vândut circa 2.540 de utilaje, în scădere cu 19% față de anul anterior’, au precizat aceștia.

În acest context, Bergerat Monnoyeur România, liderul distribuitorilor de utilaje de construcții, a înregistrat o cifră de afaceri estimată la 126 milioane euro (neauditată). Compania a continuat să se dezvolte operând cu o structură de aproximativ 300 de colaboratori, concentrându-și strategia pe proiecte sustenabile, soluții integrate și eficiență măsurabilă în operare.

Potrivit sursei citate, pe piața locală 1 din 5 utilaje din România este Cat, iar brandul domină segmente-cheie precum buldozerele (1 din 2 unități), excavatoarele și buldoexcavatoarele (1 din 3), respectiv motograderele (2 din 3).

La nivel global, Caterpillar Inc. are 2,1 milioane de utilaje active, dintre care 1,6 milioane sunt conectate, peste 30 de milioane de motoare fabricate și cea mai mare flotă de utilaje autonome din lume. Până în prezent, utilajele companiei au mutat 11 miliarde de tone de material, cu zero accidente.

Reprezentanții companiei au subliniat că în contextul actual, conectivitatea și inteligența artificială devin factori esențiali în transformarea industriei construcțiilor. Datele colectate din șantiere: ore lucrate, timpi de staționare, consum, emisii – nu mai sunt doar indicatori de raportare, ci instrumente operaționale care permit decizii rapide și predictibile.

‘Viitorul construcțiilor nu este despre om sau mașină, ci despre echipe mixte: Om + Mașină + AI. Cat AI Assistant este liantul care transformă datele în decizii și șantierele în ecosisteme inteligente, conectate. În România, la final de 2025, aproximativ 5.000 de utilaje Cat sunt deja conectate’, a declarat Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur România și Republica Moldova.

Potrivit acestuia, industria se îndreaptă accelerat către utilaje autonome și soluții digitale inteligente care cresc productivitatea și siguranța, într-o perioadă în care presiunea pe costuri/ profit și pe respectarea termenelor este tot mai ridicată.

‘Diferența nu mai este făcută de puterea utilajului, ci de capacitatea de a controla, măsura și îmbunătăți performanța. Inteligența artificială ne ajută să transformăm aceste date în avantaje competitive reale pentru clienți’, a spus Liviu Neagu.

Monnoyeur este o afacere de familie fondată în 1906, operând în 24 țări pe 5 continente, ce numără astăzi aproape 9.000 de colaboratori, înregistrând o cifră de afaceri de peste 3,4 miliarde de euro în 2025. Grupul activează în domeniul construcțiilor, al logisticii, producției de energie și motorizare și al agriculturii, oferind inclusiv soluții de transport și digitalizare și având relații de parteneriat și de colaborare cu branduri de renume mondial, precum Caterpillar, John Deere, Trimble, Autocad și Mitsubishi.

Grupul este prezent în România prin companiile: Bergerat Monnoyeur, Eneria, IPSO Agricultură, Sitech și Chrono Flex.

Partener Caterpillar de aproape 100 ani, Bergerat Monnoyeur și-a orientat mereu strategia de afaceri în jurul serviciilor și satisfacției clientului.

Cu o cifră de afaceri de peste 67,6 de miliarde dolari în 2025, Caterpillar Inc. este cel mai important producător mondial de echipamente de construcții și minerit, motoare diesel și pe gaz natural pentru utilaje, turbine industriale și locomotive diesel-electrice.

Cele mai citite știri

Exit mobile version