Actualitate

Pîslaru: Proiectul pe legea salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate

Posted on

Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.

‘Primul mesaj foarte important legat de legea salarizării este legat de reacțiile, îngrijorările și criticile care au venit pe marginea proiectului de lege în ultima vreme. Unele dintre aceste reacții sunt absolut legitime, unele clar pornesc din neînțelegerea proiectului, unele sunt alimentate de frică, dintr-un calcul pe care și-l fac oamenii care sunt afectați, iar unele nu sunt decât manipulări cinice folosite în scop politic și de aceea aș vrea să clarific încă o dată despre ce vorbim. Aș vrea să încep cu cel mai important mesaj. Cumva este foarte important să-l mai spun o dată: niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi. Este esențial. Niciun angajat din sectorul public nu va pleca acasă cu mai puțin bani ca urmare a acestei reforme’, a precizat Pîslaru.

Ca o reacție la protestele care au loc din partea sindicatelor, pe fondul nemulțumirilor cu privire la proiectul citat, ministrul Pîslaru spune că nu există niciun fel de reducere de venit salarial aflat în plată.

‘Este însă clar, după primele runde de consultări, că este un proiect care are lacune, am declarat și public lucrul acesta, trebuie să-l îmbunătățim’, a adăugat demnitarul.

Acesta a mai spus că este un proiect la care a început să se lucreze din 2022 și care trebuia finalizat în 2023.

‘Discutăm de mandate succesive care au fost deținute de către Partidul Social Democrat, care a avut această responsabilitate să pregătească acest proiect. Și cumva văzând recente atacuri și sugestii de critici masive din această zonă, nu pot să-mi ascund această reacție clară de nedumerire cu privire la faptul că au avut timp dumnealor să scoată acest proiect din 2022 încoace în consultarea publică’, a mai spus ministrul Pîslaru.

El a explicat, totodată, că proiectul trebuie dezbătut și poate fi îmbunătățit.

‘Principiile legii sunt destul de clare, presupun o simplificare a modului de salarizare prin eliminarea a 87 de sporuri din 151, peste jumătate din sporurile deja existente astăzi. Vorbim despre curățarea unui sistem care a acumulat multe forme de plată paralelă. Unele sunt foarte greu de justificat, aceste forme de plată, și greu de apărat în fața contribuabililor, multe procese în instanță și ceea ce trebuie să putem să facem este să putem explica de ce sunt anumite venituri, de ce un angajat e plătit într-un anumit fel și în ce fel. Deci ai nevoie de reguli clare care să așeze salarizarea cum trebuie’, a afirmat Dragoș Pîslaru.

Ministrul a precizat că noua lege a salarizării conține mai multe elemente considerate benefice pentru anumite categorii profesionale.

‘Zona de debutanți, iarăși este bună. Avem această creștere a salariilor de bază prin includerea sporurilor, avem lucrurile care țin de anumite categorii profesionale cum ar fi cercetătorii științifici sau asistenții sociali care rămăseseră mult în urmă’, a exemplificat Pîslaru.

Demnitarul a declarat că România are posibilitatea de a eșalona până în anul 2031 majorările salariale prevăzute pentru demnitari în noua lege a salarizării unitare, după discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene.

‘Comisia Europeană nu ne obligă, în acest moment, după ce am avut aceste discuții la Bruxelles, pe partea de renegociere, nu ne obligă să creștem grila demnitarilor la nivelul pe care îl avem propus din 2027. Comisia Europeană lasă la latitudinea noastră cum va fi. Eu voi continua să recomand ceea ce deja am discutat cu premierul, anume o modalitate de eșalonare pe 5 ani până în 2031. Rolul meu este un rol tehnic și de mediere și de moderare. Aceasta este analiza profesională pe care, împreună cu echipa, o vom pune mai departe ca și recomandare’, a spus Pîslaru.

Ministrul a respins acuzațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi inițiat creșteri salariale semnificative pentru demnitari, susținând că propunerile privind coeficienții de salarizare au fost transmise Ministerului Muncii de reprezentanții partidelor politice implicați în elaborarea proiectului.

‘Faptul că s-a pus problema că eu am vrut să fie grila demnitarilor cât a fost, asta este o chestiune care nu reflectă deloc realitatea’, a afirmat Pîslaru.

Ministrul a susținut că, pe termen lung, România are nevoie de o lege a salarizării care să respecte principiul ierarhiei între funcțiile din sistemul public.

‘Cred cu tărie că trebuie să avem o grilă a demnitarilor care să respecte ierarhia și cred că România nu va încheia această reformă până când nu va avea o ierarhie așezată de la un cap la altul’, a concluzionat ministrul. A

Cele mai citite știri

Exit mobile version