Actualitate
Pîslaru: Valoarea maximală a proiectului legii salarizării este de 7,3% din PIB
Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB și o masă salarială de 12,1 miliarde de lei, a declarat, vineri, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, la finalul dezbaterii de la Palatul Cotroceni pe tema acestei legi.
‘Ministerul Muncii, împreună cu echipa Băncii Mondiale, a derulat 14 sesiuni de consultare, cu peste 30 de ore de întâlniri cu instituțiile și cu sindicatele. Ca urmare a acestui exercițiu, am constatat că solicitările din partea sectorului public și ale sindicatelor au fost în valoare de peste 20 de miliarde de lei. În mod evident, pe structura actuală de angajamente fiscal-bugetare ale României, lucrul acesta nu poate fi rezolvat. Am plecat de la acel acord politic de opt miliarde (de lei, n.r.). Între timp, am avut discuții cu Ministerul Finanțelor, cu Comisia Europeană, pentru a explora care este valoarea maximală pe care ar putea să o aibă acest proiect, astfel încât jalonul să fie îndeplinit și, în același timp, România să aibă resursele pentru a putea susține parcursul fiscal-bugetar. Valoarea care este derivată și din forma renegociată a PNRR, pe acest jalon 420, este de 7,3% din PIB și, practic, acesta este pragul: 7,3% creștere a masei salariale, ceea ce înseamnă 12,1 miliarde de lei. Aceasta este valoarea maximală’, a spus Pîslaru, într-o intervenție la Digi24.
Potrivit oficialului, un draft al proiectului Legii salarizării a fost prezentat, vineri, partidelor politice.
‘Noi am propus acum un draft, o formă de proiect pe care am prezentat-o, astăzi, partidelor politice. Ne menținem acest rol de secretariat tehnic la dispoziția partidelor pe toată perioada care va preceda, sperăm noi, intrarea în Parlament, respectiv depunerea de către partidele politice în Parlament a proiectului. Ne exprimăm încrederea că acest proiect ar fi adoptat nu doar pentru cei 770 de milioane de euro, care reprezintă valoarea jalonului, ci și pentru a putea avea o corectare importantă a inechităților, considerând că sunt anumite aspecte care, în acest moment, în acest draft, merită analizate de către partide și susținute’, a subliniat ministrul interimar al Muncii.
Acesta a menționat, totodată, că nu este vorba despre proiectul unei persoane anume și nici al Guvernului.
La rândul său, consilierul prezidențial Radu Burnete a punctat că acordul este semnat între patru partide, acestea urmând să discute despre acest proiect.
‘O să vedem săptămâna viitoare, după aceste discuții, ce opinii vor avea. Astăzi, am avut doar un schimb de întrebări și așa mai departe. Nimeni nu poate să și-l asume fără să-l citească’, a precizat Burnete.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru a adăugat că proiectul privind Legea salarizării urmează să fie publicat, în cursul zilei de vineri, în transparență decizională.
‘Eu aș vrea să vă spun un lucru care va ajuta foarte mult: într-un interval de maximum o oră, ca să pot ajunge la Ministerul Muncii, proiectul va fi public, cu tot impactul pe care îl veți putea vedea ca proiect, rămânând însă la latitudinea partidelor politice să plece de aici și să ajungă la cea mai bună versiune, respectând constrângerile jalonului’, a susținut demnitarul.
Reprezentanții partidelor pro-occidentale și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, au discutat, vineri, la Palatul Cotroceni, pe tema legii salarizării, care este jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).