Planuri mari pentru relansarea industriei alimentare, șanse mici de succes din cauza producției agricole

În prima jumătate a anului, România a importat alimente și animale vii în valoare de 5,53 miliarde de euro, conform datelor Institutului Național de Statistică, ceea ce reprezintă o creștere cu 18,6% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2022. Această cifră readuce în discuție cele două probleme majore cu care se confruntă industria alimentară românească: lipsa unităților de procesare și deficitul de materii prime din producția autohtonă. Pentru rezolvarea primei probleme Executivul a identificat o soluție, dar fără producții agricole suficiente toate planurile sunt sortite eșecului. 

Guvernul Ciolacu a decis recent lansarea unui program național care sprijină investițiile în noi unități de procesare. Denumit INVESTALIM, el presupune aplicarea unei scheme de sprijin în valoare de 590 milioane euro până în 2026 pentru firmele românești producătoare de alimente care fac investiții în unitățile de procesare. „Prin programul INVESTALIM creștem capacitatea de procesare a produselor agro-alimentare, astfel încât să nu mai exportăm materie primă și să importăm apoi produsele alimentare procesate în afara țării. Este o măsură menită să crească siguranța alimentară a țării și să sprijine fermierii români”, declara ministrul Agriculturii, Florin Barbu, cu ocazia adoptării de către Guvern a planului. Sectoarele vizate pentru construirea unor noi fabrici sau retehnologizarea celor existente sunt prelucrarea și conservarea cărnii, industria peștelui, industria cartofilor, domeniul sucurilor din fructe și legume, relucrarea și conservarea fructelor și legumelor, fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea pâinii și fabricarea zahărului.

Producătorii de cartofi aproape de faliment, statul visează la fabrici

În prezent, industria de prelucrarea a cartofilor este reprezentantă doar de două fabrici care produc chipsuri și de una care produce cartofi pai congelați. Cei care de-a lungul timpului și-au mai încercat norocul cu mici linii de producție au dat faliment pentru că piața este dominată de jucătorii mari. Cele de chipsuri sunt deținute de două companii multinaționale, dar nu folosesc cartofi din România. Aceștia sunt niște cartofi speciali care nu se cultivă în țara noastră pentru că nu avem un sistem de producere a semințelor necesare, potrivit lui Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România. „Cât timp visează la fabrici de prelucrare, s-ar putea să rămânem chiar și fără fermierii care mai produc cartofi de consum. Au rămas ultimii mohicani care se încăpățânează să nu renunțe, deși Guvernul îi tot împinge să renunțe”, spune acesta. De la o suprafață cultivată de 300.000 de hectare în 1990, astăzi am ajuns la numai 33.000, iar prețurile nu sunt deloc stimulative, în condițiile în care înființarea unui hectar de cultură a ajuns 35.000 de lei.

Ministerul Agriculturii: Investițiile în fabricile de zahăr, nerentabile

După 1990, în România nu a fost construită nicio fabrică de zahăr, dar asta nu ar fi fost o problemă în condițiile în care aveam funcționale 33 de unități. Astăzi mai avem doar una funcțională (lucrează doar cu două secții), iar pentru alte două, cele de la Luduș și Bod, firma care le-a cumpărat promite că le va redeschide, dar deocamdată aici se ambalează zahăr importat din Ucraina. Guvernul vrea acum să reînvie această industrie, dar ignoră câteva lucruri esențiale. Investițiile într-o astfel de fabrică sunt de ordinul zecilor de milioane de euro, ceea ce depășește cu mult valoarea ajutorului de stat pus la dispoziție de programul INVESTALIM. O altă problemă greu de surmontat este lipsa culturilor de sfeclă care aproape au dispărut odată cu falimentarea industriei zahărului. Datele Ministerului Agriculturii arată că importurile asigură în proporție de peste 90% necesarul intern de zahăr, iar situația nu are șanse să se schimbe. Imposibilitatea construirii unor noi fabrici de zahăr este recunoscută chiar de Ministerul Agriculturii care într-un răspuns recent transmis la solicitarea unui deputat preciza că în ultimii 32 de ani nu a fost construită nicio fabrică, iar costurile de investiție fiind mari, ceea ce face ca o astfel de investiție să fie considerată nerentabilă astăzi. 

Nu avem fructe și legume pentru industrializare

Un alt domeniu unde Guvernul vrea să crească numărul fabricilor de prelucrare este cel al fructelor și legumelor. Și în acest caz, mai întâi ar trebui să ne concentrăm pe refacerea culturilor și apoi pe dezvoltarea industriei prelucrătoate. Dacă este să analizăm pomicultura, livezile de piersici și caiși aproape au dispărut, așa că la borcan nu prea avem ce băga. În cel mai bun caz mai putem vorbi despre prelucrarea prunelor, merelor și a fructelor de pădure. Situația este și mai gravă în sectorul legumicol, unde suprafețele cultivate cu legume destinate industrializării s-au redus dramatic. „Legumele destinate industrializării au alte caracteristici decât cele destinate consumului în stare proaspătă. România nu mai produce astăzi astfel de legume, așa că nu avem ce face cu noi fabrici până nu relansăm producția. La APIA sunt înregistrate acum 35 de hectare cu castraveți și 200 de roșii pentru industrializare. Astea sunt ca și cum nu ar fi. Astăzi pe hârtie mai sunt 13 fabrici de conserve, dar funcționale sunt două. Aduc marfă din Bulgaria și Polonia”, explică Gheorghe Vlad, președintele Asociației Cultivatorilor de Legume, el susținând că în acest sectorul programul INVESTALIM va fi un eșec.

Prelucrarea peștelui, o afacere de nișă

Industria de prelucrare a peştelui aproape a dispărut din România. Am pierdut flota de pescuit oceanic, marile fabrici de prelucrare au fost băgate în faliment, iar acum piaţa este dominată de importuri, ele acoperind 93% din necesarul de consum, potrivit datelor Ministerul Agriculturii. Dacă în 1989 în România se exploatau în scop piscicol aproape 500.000 de hectare de luciu de apă, fără a mai pune şi râurile interioare, acum am ajuns să folosim circa 25%. Cantitățile recoltate astăzi în România sunt prea mici pentru a se pune problema deschiderii unor fabrici de prelucrare care să conteze cu adevărat pentru cererea internă. Sigur, se poate apela la importuri, dar în acest caz costurile ar crește foarte mult, ceea ce i-ar face pe procesatorii români să nu poată facă față pe o piață caracterizată de o concurență acerbă.

Industria uleiului acoperă necesarul de consum

În prezent, în România mai sunt funcționale șase fabrici de ulei care prelucrează semințe de floarea soarelui. Capacitatea totală este suficientă pentru acoperirea necesarului intern de consum și există și un disponibil de export, spune Viorel Zichil, fost președinte al patronatului fabricilor de ulei. Deși de-a lungul anilor au dispărut multe dintre ele, acest lucru a fost compensat prin creșterea capacităților de prelucrare a celor rămase în picioare. Și producția de floarea soarelui acoperă consumul, dar există perioade în care se importă, sursa fiind Republica Moldova, pentru că prețurile mari la export fac cu ochiul fermierilor care își vând producția angrosiștilor. Până la urmă, prețul este un joc al cererii și ofertei pe piața externă, dar autoritățile trebuie să se asigure că  prețul uleiului autohton nu ajunge în zona speculativă. Datele statistice arată că românii consumă circă  20 de litri de ulei de gătit anual, dar există o tendiță de reducere pe fondul scumpirilor extrem de mari înregistrate începând de anul trrecut. Cu o capacitatea excedentară de producție și un consum în scădere, nevoia de noi fabrici de ulei este exclusă, banii din programul INVESTALIM putând merge însă în retehnologizări și, eventual, spre deschiderea unor mici linii de prelucrare a semințelor de floarea soarelui sau dovleac, de exemplu.

Piața lactatelor, potențial de creștere

Piața lactatelor și a brânzeturilor este dominată de câteva companii multinaționale, dar și-au făcut loc și foarte mulți productori autohtoni care au nevoie de fonduri pentru investiții în retehnologizări. Din acest punct de vedere programul INVESTALIM este o gură de aer. „Cei de afară vin cu produse mai ieftine pe piața românească nu pentru că au subvenții mai mari, ci pentru că au tehnologii mai performante. Să vă dau exemplul zerului pe care noi acum nu-l folosim și plătim la Protan ca să-l distrugem, încărcând costurile, în timp ce afară se folosesc tehnologii pentru prelucrarea lui. Pierdem multă proteină pentru că îl distrugem”, potrivit lui Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui  (APRIL). El spune că foarte multe fabrici de prelucrarea a laptelui așteaptă lansarea programul INVESTALIM pentru a accesa fonduri în vedere achiziționării de echipamente și tehnologii performante. „Avem cerere pe piața externă pentru laptele UHT, pentru laptele praf, dar de unde să dăm? Am avut lapte anul acesta, dar nu producem suficiente cantități pentru că fabricile nu au dotările necesare, iar din acest punct de vedere programul INVESTALIM va rezolva multe dintre aceste probleme”, este de părere reprezentantul APRIL. 

Programul este bun pentru industria de panificație

Deși industria de morărit și panificație este bine reprezentată în România, programul INVESTALIM este binevenit. „Programul vine cu fonduri nerambursabile și mereu este nevoie de investiții, mai ales că el are incluse componentele de energie, de automatizare etc”, spune Virgil Pavel, vicepreședintele Patronatului  din morarit, panificație și produse fainoase (ROMPAN). Chiar și în ceea ce privește construirea unor noi utități de producție este loc pe piață, spune acesta.

Fabricile pentru prelucrarea cărnii, suficiente

România are autorizate pentru schimburi intracomunitare peste 100 de abatoare și circa 300 de unități de procesare, iar din acest punct de vedere ele sunt suficiente, este de părere Dana Tănase, directorul executiv al Asociației Române a Cărnii (ARC). În schimb, sunt necesare investiții în modernizări și retehnologizări pentru că cea mai mare parte a acestor unități au fost construite înaintea integrării României în UE. În prezent, cea mai mare problemă a sectorul este desfacerea din cauza scăderii puterii de cumpărare a consumatorilor, precum și pesta porcină africană care a decimat efectivele de porci, și așa foarte mici.