Actualitate

Polonia riscă o retrogradare a ratingului dacă nu stabilizează datoria, avertizează Fitch

Posted on

Finanțele publice ale Poloniei vor fi atent monitorizate până la următoarele alegeri, care vor avea loc la sfârșitul anului 2027, un analist Fitch Ratings precizând că, pentru prima dată de când au început să fie atribuite ratinguri suverane Poloniei, nu se vede o stabilizare a nivelului datoriei, transmite Reuters.

Începând din 1995, când agențiile de evaluare au început să evalueze bonitatea fostei țări comuniste, ratingurile de țară ale Poloniei au fost îmbunătățite în mod continuu, cu o singură retrogradare scurtă în anul 2016. Acum, Polonia este cea mai mare economie a Uniunii Europene din afara zonei euro.

Cu toate acestea, în luna septembrie 2025, Fitch a redus perspectiva asociată ratingului suveran al Poloniei (‘A minus’) până la ‘negativă’, de la ‘stabilă’, din cauza unei creșteri bruște a împrumuturilor, pe fondul majorării cheltuielilor pentru apărare, care s-a adăugat creșterii cheltuielilor sociale și a costurilor cu serviciul datoriei.

Fitch a subliniat că polarizarea mediului politic din Polonia ar putea complica procesul de reducere a deficitului.

În mod normal, agenția de rating menține o țară cu o perspectivă non-stabilă pentru o perioadă de unu până la doi ani, rareori modificându-și ratingul după doar șase luni sau mai mult de doi ani, a declarat Milan Trajkovic, analistul principal pentru Polonia de la Fitch Ratings.

Într-un interviu pentru Reuters, Trajkovic a spus că Fitch pleacă de la presupunerea că deficitul Poloniei, estimat la aproximativ 7% din PIB în 2025, va rămâne în mare parte neschimbat în acest an, când ar putea să fie cel mai mare din UE, urmând să scadă sub 6% din PIB abia în 2028.

‘Pentru prima dată, nu vedem o stabilizare a datoriei Poloniei pe termen mediu’, a spus Trajkovic, adăugând că, potrivit analiștilor Fitch, acest lucru ar necesita reducerea deficitului până la aproximativ 3% din PIB sau mai puțin.

Întrebat ce ar putea determina Fitch să coboare ratingul Poloniei, care este susținut totuși de creșterea economică puternică și de afluxul de miliarde de euro din fondurile UE, Trajkovic a declarat că finanțele publice sunt în centrul atenției.

‘Când vine vorba de o posibilă retrogradare, în realitate este foarte, foarte simplu. O retrogradare ar putea avea loc dacă comitetul de rating ajunge la concluzia că Polonia nu reușește să stabilizeze datoria publică generală pe termen mediu’, a spus Trajkovic.

Acesta a mai afirmat că scenariul de bază al Fitch presupune că Executivul polonez va implementa ad litteram planul fiscal structural pe termen mediu. Planul aprobat de Consiliul UE impune Poloniei să reducă creșterea anuală a cheltuielilor nete de la 6,3% în 2025, până la 3,5% în 2028.

‘A doua presupunere este că nu vor exista derapaje fiscale’, a spus Trajkovic. ‘Deci, fără noi măsuri de deconsolidare, fără măsuri de relaxare fiscală. Și, în al treilea rând, creșterea (economică) va fi una, mai mult sau mai puțin, conform previziunilor’, a mai spus Trajkovic.

Fitch urmează să anunțe următoarea decizie pentru ratingul Poloniei pe 27 februarie.

Cele mai citite știri

Exit mobile version