Tehnologie
Popescu (ANCOM): România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX
România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punct de vedere al infrastructurii SpaceX, a declarat, marți, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, la Forumul România Digitală.
‘SpaceX a investit, deja, câteva zeci de milioane – cred că se apropie de o sută de milioane de euro – în România. Pot să vă spun anunț că România va deveni cea mai relevantă țară, din punct de vedere al infrastructurii SpaceX, din Europa. (…) Amazon vine în România pe zona de spațiu. Avem aceeași deschidere și pentru Amazon, avem aceeași deschidere și pentru AST, avem aceeași deschidere și pentru Eutelsat și avem aceeași deschidere pentru orice companie care vrea să facă ce face SpaceX în România. Am intrat într-o epocă în care ‘too much talk, too much regulation’ o să ne dea dureri de cap. Nu vă lăsați copiii să discute cu agenți AI. Vorbiți cu ei așa cum vorbeam noi pe vremuri cu bunicii, pentru că e un lucru foarte serios. Nu dați copy-paste la documente în modele de AI. Nu contează că sunteți birocrați, mediul privat, procurori, judecători…’, a transmis Popescu.
Potrivit specialistului, România trebuie să înceteze să se considere o țară de mâna a doua, pentru că ‘așa ne-a zis Europa de Vest’.
‘Trebuie să ne ridicăm fruntea sus și să ne oprim din această autoflagelare continuă a faptului că România este o țară de mâna a doua, ca așa ne-a zis Europa de Vest. Și nu e un discurs antieuropean, e un discurs pragmatic. Dacă vă duceți în instituțiile statului român, o să vedeți regulamente și directive de o imbecilitate ieșite din comun. Trebuie să avem curajul să ieșim public, să spunem că aceste lucruri se întâmplă. Și vă dau un exemplu concret, fără să intru în detalii: Europa, astăzi, este în fața unei alegeri cruciale cu privire la modul în care comunicațiile se vor face pe zona de sateliți low orbit. Deci, noi vom ‘shiftui’, ne vom muta pe ‘low orbit satellites’ într-un mod incredibil, în primul rând ca și backup. Ca să fie clar pentru toată lumea, Ucraina supraviețuiește astăzi – comunicație civilă și militară – datorită sateliților ‘low orbit’. Întâmplarea face că acești sateliți, infrastructura mondială în proporție de 95% aparțin lui Musk și SpaceX’, a menționat șeful ANCOM.
El a subliniat că ANCOM este singurul reglementator din lume care, în mod public, mandatat de un fost premier din Guvernul României, dar și de la nivelul administrației prezidențiale, și-a asumat să spună public că ceea ce face Europa pentru a bloca doar pe un criteriu politic singura companie din lume care, în caz de război, de o catastrofă climatică sau de un cutremur, poate să salveze lumea din punct de vedere al comunicațiilor este ‘un lucru greșit’.
‘Noi, din punct de vedere al viziunii noastre, credem că este un lucru greșit. Drept urmare, am făcut un parteneriat cu această companie care a atins două trilioane de dolari, săptămâna aceasta. În mod vizionar, credem cu desăvârșire că ne-am mai dori să mai apară una, două, trei companii, inclusiv una europeană. Dar să iei parte la legislație care, pe lângă faptul că dinamitează acest parteneriat transatlantic care salvează vieți, care protejează cetățenii, nepunând nimic în locul ei, printr-o legislație care, repet, ne inundă, – și subliniez acest termen – este o greșeală majoră. E șansa României în momentul de față să devină jucătoare politic pe scena europeană pe subiectele care contează’, a susținut Pavel Popescu.
Vicepreședintele ANCOM a precizat că modelele și infrastructurile celor care au investit vor începe deja să producă.
‘Veți vedea în următoarele luni că modelele și infrastructurile celor care au investit deja sunt setate și vor începe să producă. Sunt parte a vieții noastre. Această abordare suverană nu trebuie să fie împinsă de o temere a faptului că am jignit Europa într-un fel. Tot timpul aud această expresie: ‘Nu putem face, că a venit de la Comisie’. ‘Comisia ne-a spus…’. În 2020, în plină pandemie, Comisia Europeană i-a spus României că nu mai poate folosi gaz, că nu-și poate folosi propriul gaz. Doamne, ferește! Și toți am stat pentru câteva săptămâni sau luni de zile și am plâns și ne-am uitat și am zis: ‘Vai de mine, da, dacă așa a zis Comisia…’. Și ne-am trezit brusc că suntem în ‘pole position’ și, astăzi, suntem cel mai mare producător de gaz din Europa’, a menționat acesta.
Dezvoltarea industriei în contextul Revoluției tehnologice și competitivitatea companiilor românești în era digitală sunt două dintre subiectele ce vor fi abordate, marți, la cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence.