Timp liber
Popoarele care au inventat scrierea și au construit piramidele
Colecția „Marile imperii ale lumii”, seria cărților dedicate celor mai importante civilizații imperiale din istoria umanității, aduce la chioșcurile de ziare volumul 3, începând de miercuri, 8 iulie.
“Umbra Turnului Babel peste piramide” este volumul dedicat imperiilor antice din Egipt, Babilon, Sumer, Asiria și Fenicia, care au creat deopotrivă mituri seducătoare și structuri politico-militare solide, apte să susțină civilizații înfloritoare, trasând evoluția umanității între Mesopotamia și Valea Nilului.
Volumul vine cu informații despre Sumer, primul loc din lume „guvernat“ de cuvântul scris – faimoasa scriere cuneiformă – și despre Babilon, cu conducătorii săi străluciți Hammurabi și Nabucodonosor, și reconstituie cum a renăscut acesta spectaculos după ce a fost cucerit și distrus de invadatorii asirieni. Un capitol aparte este dedicat Egiptului Antic, întemeietorul unei civilizații remarcabile care continuă să fascineze și astăzi prin creațiile ei, piramidele și templele din Valea Regilor.
“Marile imperii ale lumii” este o colecție pentru cei care nu vor doar să înțeleagă ce s-a întâmplat, ci și de ce lumea arată așa cum o cunoaștem astăzi. Fiecare carte aduce în lumină popoare care au schimbat traiectoria umanității.
După ce în primul volum ați cunoscut Imperiul Britanic iar volumul 2 a fost dedicat culturilor care au pus bazele civilizației europene, celelalte cărți din serie vor aduce în prim plan alte mari imperii, otoman, țarist, habsburgic, mongol, dar și imperiile africane, sau marile civilizații mayașă, aztecă și incașă, în toată complexitatea lor. Fiecare carte deschide ușile unui univers diferit, dar care a marcat profund întreaga omenire.
Volumul 3 al colecției “Marile imperii ale lumii”, “Umbra Turnului Babel peste piramide. Imperiile Antichității: Egipt, Babilon, Sumer, Asiria și Fenicia”, poate fi găsit la chioșcuri de miercuri, 8 iulie, la prețul 39,90 lei.