Lucrările de construcţii au crescut atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în luna iunie 2024, comparativ cu luna mai 2024, însă Polonia şi România au fost ţările cu cel mai puternic avans pe acest segment, de la o lună la alta, arată datele publicate, marţi, de Eurostat.
Conform acestor date, lucrările de construcţii au crescut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,4% în UE în luna iunie 2024, comparativ cu luna mai 2024. În rândul statelor membre UE, cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Portugalia (3,2%) şi România (2,6%). În cazul României, creşterea de 2,6% din luna iunie 2024 vine după o scădere de 6,1% în luna mai.
În ritm anual, luna iunie 2024, comparativ cu luna iunie 2023, lucrările de construcţii au crescut cu 1% în zona euro, dar au scăzut uşor cu 0,1% în Uniunea Europeană. În România, lucrările de construcţii au înregistrat un declin anual mai puternic decât media din UE, cu o contracţie de 3,2%, similară cu cea din luna mai.
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, în iunie comparativ cu luna anterioară, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 8,8%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 2,6%.
În iunie 2024 comparativ cu iunie 2023, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 6%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe total, cu 0,4%.