Profil de antreprenor

Povestea maşinuţelor care te fac vedetă pe șosea

Posted on

Dragoș Marineanu lucrase toată viața în „corporate”, în zona bancară, dar într-o zi s-a hotărât să încerce mai mult, să încerce un proiect pe cont propriu, și nu neapărat pentru a câștiga mai mulți bani, ci pentru a avea mai multă flexibilitate în a-și face propriul program și pentru a face lucrurile să se miște în ritmul personalității lui. 

Dragoș Marineanu spune însă că antreprenoriatul este un demers care trebuie luat foarte în serios, dacă vrei să ai succes. „Nu trebuie interpretat că poți face chiar ce vrei, când vrei și cât vrei. E foarte tricky, pentru că devii propriul stâpân al timpului tău și al deciziilor tale. De tine depinde totul, iar dacă îți furi căciula singur riști să clachezi.” Căuta așadar un „pretext” pentru a-și câștiga „libertarea” mult-râvnită, iar în urmă cu 5 ani văzuse pe străzile din Budapesta nişte mini-maşinuţe care întorceau toate privirile. S-a îndrăgostit pe loc de ele şi s-a apucat să le cerceteze istoricul.M-am înscris și eu la un tur cu ele, și când am văzut câtă atenție ni se acordă pe stradă, cum reușeam să întoarcem toate privirile, de parcă eram niște vedete pe care toată lumea le recunoștea și se bucura să le vadă, am zis că ar fi clar o senzație de care s-ar bucura oricine, iar cum noi nu aveam în țară așa ceva mi-a intrat în cap, încă de-atunci, că trebuie să aduc cumva aceste mașinuțe și în România. Era ceva cu totul și cu totul inedit. Și provocator, din punct de vedere al demersului pe care urma să îl încep, iar mie îmi plac provocările”, explică antreprenorul. 

Așa a început povestea Hot Rod Fun. Originare din Germania, maşinile sunt invenţia lui Maik Wenckstern, iar Dragoş a reuşit să îi convingă pe nemţi să îi acorde prima franciză la nivel mondial, din afara ţării de provenienţă. La întoarcerea în țară, după vacanța în care le-a văzut și le-a testat, le-a povestit prietenilor care i-au alimentat entuziastmul, așa că după 3 zile se îmbarca deja în cursa care îl ducea la primele negocieri. „Am mai făcut un tur cu mașinuțele, iar la final le-am povestit de planul meu de a le duce în România, iar ei s-au uitat sceptici la mine și, probabil, ca să mă testeze, să vadă dacă sunt serios, mi-au spus direct că putem începe discuțiile dacă achiziționez o mașinuță pe loc de la ei. Și așa am și făcut, apoi mi-au recomandat să văd dacă reușesc să o înmatriculez în țară. Am plătit 12.500 de euro plus TVA pe o mașinuță, un preț la care nu ne așteptam, sincer, dar acum pot spune că a meritat fiecare cent plătit. Ei, și din acel punct am început să construiesc businessul.” 

Dacă nu riști, stai departe de antreprenoriat

Și-a luat alături parteneri, împreună cu care a investit până în prezent peste 200.000 de euro, în 16 mașinuțe și în locație. A fost însă un mare risc, neexistând istoric pentru un astfel de business. Dar, după cum spune și tânărul antreprenor, „dacă nu ești dispus să riști, mai bine stai departe de antreprenoriat. Trebuie să îți clocotească sângele în vene, dar trebuie să îți și placă senzația aceasta, mixată, evident, și cu o doză de cumpătare. Ei, aici e secretul: cum găsești cantitățile potrivite. Iar răspunsul este foarte, foarte personal. Să știi că cele mai multe idei bune se pierd din lipsa curajului, cum am mai tot spus. Românilor le este frică de eșec, dar obligația noastră este să încercăm.”

Maşinile pot fi închiriate de oricine pentru tururi private, iar preţurile pornesc de la 299 de lei pentru o oră. În plus, cine se îndrăgoștește, precum Dragoș, de ele poate inclusiv să le achiziționeze, chiar cu posibilitatea de a le personaliza. Însă, principala sursă de venit în acest business vine din advertising, pentru că autoturismele au fost special concepute pentru a putea fi colantate. “Vizibilitatea lor este foarte mare, și atunci sunt printre cele mai bune suporturi, să le spunem, pentru advertising”, explică Dragoș Marineanu. 

Mai mult decât atât, numărul de clienți a înregistrat o creștere față de 2022 cu aproximativ 50%. Cu alte cuvinte, este un business în continuă expansiune. Și, apropo de expansiune, antreprenorul este mereu în căutarea de noi provocări, așa cum chiar el mărturisea. „Anul viitor, vrem să deschidem un punct Hot Rod Fun și la Brașov. Pentru asta, căutăm un partener, dar nu mă interesează doar să fie cineva care să vină cu aport financiar. De aceea am și specificat partener, nu investitor. Noi vrem pe cineva care are deja un business conex cu al nostru. De exemplu, ne-am dori pe cineva care fie se ocupă de partea de evenimente, fie de advertising, fie este tour operator în turism. Vreau să creștem împreună, nu mă interesează doar să dezvolt businessul meu. Cred că acesta este un mod sănătos și sustenabil în care putem dezvolta antreprenoriatul în România: ajutându-ne între noi. Vreau să fac business pe orizontală, nu doar pe verticală.” Secretul din spatele succesului de care se bucură Dragoș Marineanu este viziunea și dorința continuă de evoluție. Este un leader în afaceri pentru că, exact descrierii făcute de celebrul fost președinte și CEO al General Electric, Jack Welch, el „proiectează o viziune, o articulează, o posedă cu pasiune și o duce spre completare fără oprire”. Iată una dintre rețetele succesului, pe care și alți tineri antreprenori o pot urma.

Cele mai citite știri

Exit mobile version