Profil de antreprenor

Povestea românului care a pus AI-ului halat de doctor

Posted on

Pentru mulți dintre noi, conceptul de Inteligență Artificială vine la pachet cu ideea de nesiguranță, joburi pierdute sau roboți care ne vor face rău. Se vorbește mult despre efectele negative și mai puțin despre felul în care noua tehnologie ne poate ajuta să trăim mai bine. Călin Popescu, un român cu o viziune la propriu ieșită din comun, nu doar că nu visează cu ochii deschiși la scenarii desprinse din filme SF, dar a reușit să pună pe picioare un business, care, deși la început, a făcut descoperiri importante. Nostra Biome este o companie 100 % românească în care Inteligența Artificială, pusă în slujba științei, duce medicina la un cu totul alt nivel. 

Compania fondată de Călin Popescu nu s-a născut nici în urma unui business plan, nici în urma unui brainstorming sau vreunui accelerator. Nostra Biome a apărut în urma unei suferințe de mai bine de zece ani, o suferință pe care tehnicile medicale convenționale nu au reușit să o aline. Astfel, după cum povestește chiar el, Călin Popescu a văzut în căutările pentru propria-i vindecare o oportunitate de afaceri.

Viziunea și expertiza, însă, nu vin așa, dintr-odată. Aventura în lumea afacerilor a început în urmă cu 12 ani, la Londra, când a înființat un startup extrem de inovativ la acea vreme și care folosea o tehnologie de care acum beneficiază milioane de oameni care își folosesc telefoanele ca să facă plăți. „Am fost printre primii care am integrat tehnologia biometrică în acest proces și în această infrastructură, adică recunoaștere facială, recunoaștere de amprentă, de voce”, spune Călin Popescu, arătând că start-upul nu a reușit din punct de vedere financiar, însă a fost foarte de succes din punct de vedere al tehnologiei construite. Și pentru că succesul mai ține și de șansă, Călin Popescu povestește cum Apple Pay avea să se lanseze câțiva ani mai târziu, folosind tocmai tehnologia pe care el o vânduse unei firmei elvețiene cu ceva timp înainte. Ulterior s-a mutat la Berlin, în Germania, unde a continuat dezvoltarea unor startup-uri de tehnologie, dintre care unul s-a bucurat de un mare succes. „Am găsit la momentul acela un tip care avea o idee foarte interesantă despre cum să faci, practic, angajații unei companii să trăiască mai sănătos, pentru ca în final compania să beneficieze de un personal mai fericit, mai pregătit, mai sănătos, care în final dau randamente suplimentare la locul de muncă și atunci am început să construim o platformă care se numește HUMANOO”, povestește Călin Popescu. Munca multă și alimentația necorespunzătoare însă i-au afectat sănătatea. „Începusem să am tot felul de manifestări digestive pe care nu le-am tratat cu prea mare atenție, dar care au început să devină din ce în ce mai deranjante. Și când eram în Anglia deja eram diagnosticat ca având boală inflamatorie intestinală. Am încercat câteva tratamente, dar nimic nu a funcționat. Și acesta a fost momentul în care practic am decis că vreau să intru mai mult în zona de tehnologie pentru sănătate”, spune Călin Popescu, care povestește că, în timp, lucrurile s-au agravat, iar rezultatele întârziau să apară pentru că niciun medic nu reușea să vadă problema, cumva, diferit. Și atunci, fondatorul Nostra Biome și-a luat în mâini propria sănătate. „Am început să aflu despre tot felul de boli, de particularități, însă nimeni nu era cu adevărat capabil să zică: dacă ai asta, ce ar trebui să faci, cum ar trebui să o abordezi. Și am intrat asupra microbiomului care mi s-a părut foarte relevant și, cumva, nu am înțeles și nu înțeleg nici acum de ce nu se acordă mai multă atenție din zona clinică acestei bucăți. Am angajat o echipă de cercetare, cu medic, cu microbiolog, tot completul, să zic așa, de oameni capabili să înțeleagă în detaliu microbiomul și am început să aplicăm diferite cunoștințe asupra mea, eu fiind cobaiul acestui experiment și neavând în final nimic de pierdut”, explică omul de afaceri cum a pus bazele companiei care nu doar că avea să-i redea sănătatea, dar să deschidă un nou drum în medicină.

O companie revoluționară 

Astfel, împreună cu echipa de specialiști și cu ajutorul Inteligenței Artificiale, Călin Popescu a dezvoltat un mecanism care poate măsura microbiomul, iar pe baza datelor analizate, se poate creiona o terapie ce poate avea rezultate rapide, întrucât este una care tratează cauzele. „Terapia a constat, în cazul meu, în eliminarea anumitor bacterii și suplimentarea cu anumite probiotice, deci alte bacterii, și niște schimbări de natură nutrițională și alimentară, chestiuni pe care le-am aplicat, iar după vreo două luni deja eram mult mai bine”, povestește Călin Popescu, explicând că, ulterior, avea să extindă studierea acestui mecanism prin găsirea câtorva zeci de pacienți care au acceptat să testeze acest mecanism. Rezultatele au fost mult peste măsura așteptărilor, întrucât rata de răspuns pozitiv în urma aplicării terapiei a fost de 100%. Altfel spus, toți cei 27 de pacienți care au testat terapia s-au simțit mai bine. „Atunci a fost pentru mine clar că această inițiativă de cercetare se va transforma imediat într-o companie de biotehnologie care o să primească bani, în care o să bag eu mulți bani și în care am băgat deja niște sume considerabile și să facem chestia asta la scară cât mai mare, având în vedere o piață uriașă de pacienți”, spune fondatorul Nostra Biome, care arată că „în final, am finanțat, am înregistrat compania separat, am angajat mai mulți oameni, am pus bani, am adus un fond de investiții și am dat drumul la treabă.” Până în acest moment, investiție totală este de aproximativ 2 milioane de euro. „Între timp am îmbunătățit tehnologia și am început să vindecăm tot mai mulți pacienți, iar acum suntem în faza în care vrem să obținem cât mai multă dovadă clinică ce demonstrează eficiența acestei soluții, iar ulterior bineînțeles că vom scala internațional”, explică antreprenorul. Mai mult, atunci când vine vorba despre dezvoltarea companiei, omul de afaceri român spune că vede două direcții importante: în primul rând, o cât mai mare scalare în domeniul afecțiunilor inflamatorii și a doua, cea mai importantă, aplicabilitatea în domeniul oncologic, fapt care, odată îndeplinit, va însemna trecerea la alt nivel nu doar a companiei și un adevărat pas înainte în depistare și tratarea cancerului. Într-un final, Călin Popescu își propune să facă din Nostra Biome următorul unicorn românesc. Chiar dacă, pentru el, nu banii par a fi măsura valorii pe care o are compania, ci numărul de oameni vindecați. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version