Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că dosarul Schengen nu este important doar pentru România, ci şi pentru Europa, adăugând că rezolvarea lui în 2024 va demonstra coeziunea europeană.
Cătălin Predoiu a avut, marţi, o întâlnire cu ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, la finalul căreia a fost organizată o conferinţă de presă.
“Schengen nu este un dosar important doar pentru România, este un dosar important pentru Europa şi rezolvarea lui în 2024 va demonstra coeziunea europeană şi faptul că acest proiect funcţionează într-un context în care un curent din ce în ce mai important antieuropean se face auzit în multe state din Europa. România îndeplineşte criterii tehnice de 14 ani. Ne bucurăm că anul trecut s-a făcut un pas important, găsind o cale comună de rezolvare şi colegii austrieci puternic sprijiniţi de ţările europene şi de Comisia Europeană, puternic sprijiniţi de Germania şi am reuşit ca să generăm decizia Consiliului din decembrie”, a afirmat Cătălin Predoiu.
El a precizat că acest pas trebuie urmat şi de intrarea în Schengen cu frontierele terestre.
“Dar acest pas trebuie continuat cu următorul, privind frontierele terestre. Istoria Schengen a cunoscut şi alte state care au intrat în etape cu frontierele în Spaţiul Schegen. Istoria Schengen nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas cu o parte din frontiere în Schengen şi cu altele în afara Schengen. Credem că istoria va fi confirmată în 2024 şi România va finaliza acest dosar cu sprijinul statelor membre, al Comisiei şi într-o bună cooperare cu Austria”, a explicat ministrul de Interne.
El a reamintit buna cooperare pentru combaterea migraţiei ilegale.
“Cooperăm foarte bine pe combaterea migraţiei ilegale. România performează la vârf în Europa în combaterea migraţiei ilegale. O demonstrează nu numai cifrele noastre, ci cifrele Frontex, cifrele Comisiei Europene publicate periodic în Eurobarometrul Schegen, dar şi cifrele bilaterale ale vecinilor”, a explicat Cătălin Predoiu.
El s-a referit şi la buna cooperare între poliţiştii români şi cei germani şi a dat ca exemplul capturarea fostului primar de la Baia Mare Cătălin Cherecheş, fără a-i da numele, care a fost prins în Germania.
“Am discutat despre creşterea cooperării poliţieneşti. Am avut un sprijin important în colegii germani în rezolvarea unor cauze importante pentru noi, anul trecut, inclusiv în cazul unui fugar care se ascundea în Germania şi a fost rapid identificat de colegii români şi colegii germani, maghiari, austrieci, dar în mod special colaborarea cu colegii germani a adus un rezultat. Şi de aceea persoana respectivă este acum în faţa legii române. De asemenea, colegii noştri, poliţişti români, au ajutat colegii germani în rezolvarea unor cazuri de crimă transfrontalieră. Am discutat să ridicăm această cooperare, schimbăm mai multe informaţii împreună despre crima organizată să creştem numărul de poliţişti care lucrează în echipe mixte şi să intensificăm dialogul la vârf între poliţiile noastre”, a declarat Cătălin Predoiu.