Actualitate

Premierul Ciolacu: Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

Posted on

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută.

”Eu am preluat o inflaţie de, cred, 10,3 la sută. Am ajuns acum la o inflaţie de 5,8-5,9. Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută. De fapt, şi BNR a prognozat acest lucru. Ce e cel mai îmbucurător este creşterea economică estimată şi pe anul acesta, dar mai ales pe anul viitor. România a reuşit să nu intre în recesiune”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

El consideră că reducerea inflaţiei se datorează investiţiilor care se derulează peste tot în ţară, în special în zona sănătăţii, dar şi în infrastructură.

”E pentru prima oară în istoria României când avem plăţi efective de aproape 41 de miliarde în patru luni de zile, numai în zona de investiţii, iar creşterea economică a fost pentru prima oară bazată nu pe consum, a fost bazată pe investiţii. Cu adevărat, va trebui să implementăm reformele din PNRR, astfel încât când se vor finaliza aceste investiţii, şi avem de vreo 70 de miliarde de euro atât PNRR, cât şi exerciţiul financiar actual, să fie şi sustenabile. E un parcurs de dezvoltare, de fapt e drumul României în acest moment, care trece în zona ţărilor dezvoltate, odată cu aderarea la OECD”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version