Actualitate
Premierul Marcel Ciolacu, bilanţ la final de mandat: „Acest guvern şi-a făcut treaba”
Premierul Marcel Ciolacu a susţinut, miercuri, un bilanţ la final de mandat al actualului Executiv, el arătând că acest guvern şi-a făcut treaba şi că au fost pompierii de serviciu pentru multe dintre problemele lăsate nerezolvate în toţi anii de dinaintea lor. Şeful Executivului a mai arătat că îşi doreşte din tot sufletul ca următorul guvern, oricare ar fi el, să ducă mai departe proiectele iniţiate şi să continue creşterea economiei româneşti şi a nivelului de trai al românilor. Printre reuşitele enumerate de premier s-au aflat cea mai mare creştere a pensiilor din ultimii 15 ani, creşterea veniturilor şi reducerea inflaţiei, plafonarea preţului la energie şi gaze, investiţiile în infrastructură, în special în transporturi, creşterea PIB-ului dar şi aderarea României la Schengen.
”Am decis să fac un scurt bilanţ al acestei guvernări pentru că astăzi am avut ultima şedinţă de Guvern cu puteri depline, urmând ca, odată cu instalarea noului Parlament, acest Guvern să devină unul interimar. Şi aş vrea să pornesc de la priorităţile pe care le-am enunţat în urmă cu un an şi 6 luni, pentru a vedea cu toţii stadiul obiectivelor propuse atunci”, a spus premierul Ciolacu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria.
El a arătat că prima promisiune a vizat creşterea puterii de cumpărare a românilor pe două căi: creşterea veniturilor şi reducerea inflaţiei.
”Mi-am respectat promisiunea! Împreună cu BNR, am redus inflaţia la jumătate, de la 10,3% în iunie 2023 la 5,1% în prezent. Am promis că depăşim 1000 euro la câştigul salarial mediu net. În prezent, Am ajuns la 1059 euro, plus 15% faţă de câştigul mediu net în iunie 2023. Dând la o parte inflaţia din această perioada, de 7%, avem o creştere a puterii de cumpărare a câştigului salarial de 8% – cea mai mare din ultimii 5 ani”, a spus Ciolacu.
”Am promis că depăşim 500 de euro la pensia medie. În prezent, a ajuns la 562 euro. În 2024, ca urmare a creşterii pensiilor cu 13,8% şi a recalculării, am avut o creştere a puterii de cumpărare a pensionarilor cu pensii medii de 33-35%. Şi în acest caz, este cea mai mare creştere a pensiilor din ultimii 15 ani”, a mai spus şeful Executivului.
Premierul a subliniat că a doua promisiune a vizat consolidarea clasei de mijloc, mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite.
”Pot să vă spun astăzi că, în această guvernare, efectivul salariaţilor a ajuns la un record de 5.171.000 salariaţi. Ultimele date oficiale arată că, în iulie 2024, pentru prima dată în România, peste 1,5 milioane de contracte de muncă au un venit net de peste 1000 euro, cu 500 de mii mai multe faţă de iunie 2023, când am preluat mandatul”, a arătat Marcel Ciolacu.
Premierul a prezentat a treia prioritate majoră, care a vizat schimbarea paradigmei prin introducerea unui model economic bazat pe investiţii.
”Şi am reuşit! Investiţiile publice au depăşit 100 miliarde lei în 2023 şi ajung la 120 miliarde lei în 2024. Faţă de cele 73 miliarde lei din 2022, înseamnă plus 47 miliarde lei, adică +65%. Mai mult, în premieră, am reuşit absorbţia integrală a banilor europeni (pe cadrul financiar 2014-2020) – mai precis 99,2% grad de absorbţie”, a afirmat Ciolacu.
Şeful Executivului a spus că a patra prioritate a vizat infrastructura rutieră.
”Acest guvern a avut cel mai bun ritm din istorie la construcţia drumurilor de mare viteză. De la preluarea guvernării am finalizat aproape 235 de kilometri. Am inaugurat primele loturi din Autostrada Moldovei, am terminat drumul de mare viteză Craiova-Piteşti, am dat în lucru mai multe loturi din autostrada de centură a Capitalei, plus o secţiune din lotul 4 al autostrăzii Piteşti-Sibiu şi două loturi din Autostrada Transilvania. Am ajuns la un buget pe infrastructură de aproximativ 6 miliarde de euro anual, care include şi partea de fonduri europene şi cofinanţarea din partea bugetului de stat”, a declarat premierul.
Potrivit acestuia, tot în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai al românilor, Guvernul a stopat triplarea facturilor la energie pentru populaţie şi companii, prin plafonarea preţului la energie şi gaze.
”Faţă de acum un an, preţurile la gaze sunt mai mici cu 10%, iar la energie electrică cu 1,3%. Am ajutat astfel 38% dintre gospodăriile din România (2,7 milioane gospodării) şi 40% dintre firmele din România”, a arătat Ciolacu.
Premierul a mai afirmat că o altă prioritate majoră, pe care a urmărit-o în tot acest timp, a fost creşterea producţiei industriale, mai ales după începerea războiului şi prin schemele de susţinere a companiilor româneşti şi de reindustrializare a economiei, Guvernul a ajutat, în mod concret, producătorii români.
”Datele INS arată că, pe primele 11 luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,3%. Iar comenzile noi din industria prelucrătoare, unde avem de asemenea o schemă de sprijin dedicată, au crescut în aceeaşi perioadă cu 2,3%”, a subliniat şeful Executivului.
Premierul a mai declarat că, în ceea ce priveşte politica externă, printr-o strategie diplomatică diferită de cea abordată de guvernele anterioare, Executivul a reuşit integrarea deplină a României în Spaţiul Schengen.
”Am splitat acest obiectiv şi am intrat în această primăvară în Schengen aerian şi naval. Am beneficiat atât de susţinerea Statelor Unite pentru acest demers, dar şi de relaţia foarte apropiată cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu premierul spaniol, Pedro Sanchez. Astfel, în acest final de an, printr-un dialog susţinut cu premierul maghiar Viktor Orban, precum şi cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei, am reuşit să atingem acest mare obiectiv naţional”, a menţionat Ciolacu.
Potrivit acestuia, ”aderarea României la spaţiul Schengen nu este doar despre faptul că românii sunt, în sfârşit, cetăţeni europeni cu drepturi depline ci este, mai ales, despre oportunităţile pe care acum le are economia României”.
”Aderarea la Schengen poate genera o creştere cu până la 2% a PIB-ului, cu beneficii ce se vor resimţi pe parcursul următorilor 10 ani”, a explicat Ciolacu.
”Aşa cum ştiţi deja, activitatea acestui guvern nu a fost una uşoară. În paralel cu priorităţile asumate, alături de colegii mei, am fost pompierii de serviciu pentru multe dintre problemele lăsate nerezolvate în toţi anii de dinaintea noastră. Nu ştiu în ce măsură am reuşit să rezolvăm chiar totul, dar vă pot spune că am făcut tot ce a ţinut de noi pentru a pune lucrurile pe făgaşul lor normal. În ciuda tuturor problemelor apărute, nicio secundă acest guvern nu s-a îndepărtat de la obiectivele iniţiale. Şi, astăzi, la final, vă pot spune că sunt mândru că am putut contribui, într-o mică măsură, la ceea ce este România acum. O putere economică regională, cu un Produs Intern Brut ce depăşeşte anul acesta 355 miliarde euro”, a mai spus Marcel Ciolacu.
El a subliniat că, la PIB / locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare, România a egalat Polonia şi este peste Ungaria, Slovacia, Croaţia, Grecia, Letonia şi Bulgaria.
”Suntem acum la 80% din media UE”, a adăugat Ciolacu.
”Toate aceste date – oficiale şi confirmate de organisme internaţionale – ne arată că acest guvern şi-a făcut treaba. Şi permiteţi-mi să le mulţumesc colegilor mei pentru implicare şi pentru munca depusă! Îmi doresc din tot sufletul ca următorul guvern – oricare ar fi el – să ducă mai departe proiectele iniţiate şi să continue creşterea economiei româneşti şi a nivelului de trai al românilor! Pentru că, într-adevăr, mai sunt încă multe lucruri de făcut”, a arătat Ciolacu, în finalul prezentării.