Actualitate

Preşedinta CONAF, Cristina Chiriac: Vom propune o olimpiadă a educaţiei antreprenoriale

Posted on

Preşedinta Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) din România, Cristina Chiriac, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că va propune Ministerului Educaţiei organizarea olimpiadei de educaţie antreprenorială, după ce, din toamnă, va fi obligatorie această materie opţională, introdusă în urma demersurilor CONAF.

Avem de gând să propunem Ministerului Educaţiei să existe o olimpiadă a educaţiei antreprenoriale, aşa cum sunt cele de la Română, Matematică şi celelalte. Nu văd de ce nu am putea avea olimpiadă şi la această materie care se predă deja în toate liceele din ţară. Începând din anul acesta, din septembrie 2023, nu mai este opţională, ci este obligatorie. Iniţiativa noastră a fost de a introduce educaţia antreprenorială încă de la gimnaziu şi prin lege, începând din septembrie, va fi obligatorie. Noi am propus-o ca materie opţională, având în vedere curicula şcolară mult prea încărcată, însă în urma discuţiilor pe care le-am avut atât cu copiii, cât şi cu profesorii şi având în vedere că nu există o latură mai apropiată decât educaţia antreprenorială în ceea ce priveşte descoperirea vocaţiei, s-a ajuns la concluzia că poate ar fi bine să fie materie obligatorie. Şi aşa s-a aprobat„, a declarat Cristina Chiriac, pentru AGERPRES, Cristina Chiriac.

Această materie nouă, a precizat Cristina Chiriac, va fi predată începând din clasa a cincea, fiind adaptată vârstei copiilor.

Preşedinta CONAF consideră că „este un pas înainte pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor”, de la vârste cât mai mici.

Aş vrea tare mult să nu înţelegem că dorim să devină toţi copiii antreprenori, ci prin acest modul educaţional vrem foarte mult ca aceşti copii să îşi descopere vocaţia de la vârste fragede„, a subliniat Cristina Chiriac.

La Oradea, s-a încheiat marţi prima ediţie a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială pentru tineri, derulat de CONAF în 12 judeţe din ţară. Un număr de 36 de echipe din aceste judeţe s-au calificat pentru etapa finală, de la Bucureşti, pe 12 iunie, unde vor fi premiate cele mai bune trei planuri de afaceri ale liceenilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version