Bănci
Preşedintele Bundesbank avertizează asupra extremismului şi a ieşirii din zona euro
Extremiştii de dreapta ameninţă prosperitatea Germaniei, şi o ieşire din zona euro ar fi „o catastrofă economică pentru noi toţi”, a afirmat sâmbătă preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, într-un interviu acordat grupului de presă Funke, transmit Reuters şi DPA.
„Fac apel la toată lumea să nu subestimeze pericolul extremismului de dreapta”, a declarat Nagel, adăugând că extremismul îi descurajează pe investitori şi pe lucrătorii calificaţi care vin în Germania de peste hotare.
Şeful Bundesbank a avertizat şi asupra ieşirii Germaniei din zona euro sau din Uniunea Europeană, pe care a descris-o ca „piatra de temelie a prosperităţii noastre”.
Fără a încerca să minimizeze dificultăţile cu care se confruntă ţara, Nagel a subliniat că piaţa forţei de muncă din Germania s-a menţinut stabilă şi şomajul este la un nivel redus.
Oficialul german a cerut mai multă ambiţie în privinţa reducerii taxelor şi a birocraţiei. Legea privind oportunităţile de dezvoltare conţine mai puţine facilităţi fiscale decât s-a planificat iniţial, dar importantă este acum implementarea ei, a declarat Nagel.
Nivelul facilităţilor fiscale era iniţial planificat la şapte miliarde de euro, dar a fost redus la 3,2 miliarde de euro pe an.