„Constanța, destinația viitorului”, este tema evenimentului major organizat de Antena 3 CNN, într-un cadru cu totul special: Cazinoul din Constanța. Scopul evenimentului este de a explora oportunitățile de dezvoltare sustenabilă în regiune, prin promovarea schimbului de bune practici și stimularea colaborărilor în sectoare strategice precum turismul, cultura și inovația în business.
Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis”, a vorbit în cadrul evenimentului despre rolul minorităților în dezvoltarea turismului local.
Acesta a subliniat că orașul are două atuuri majore: portul și turismul.
„Pot să spun că nu este numai sămânța grecească, cu toate că am mai spus-o de multe ori. Toți sunteți și suntem greci, numai că nu știm încă.
În Constanța, problemele de minorități se tratează foarte simplu, adică nu avem probleme între noi. Constanța are două chestii: turismul și portul. Când vorbim de turism, partea care ar putea să facă turismul mai fericit este că aveți minoritate greacă, aveți minoritate turcă, aveți minoritatea bulgară și așa mai departe. Toate minoritățile pe teritoriul Constanței de la care puteți să învățați. Grecii știu să facă turism. Merge lumea la bulgari, merge la turci, merge oriunde. Constanța poate să învețe din experiența lor. Ajutați-ne să vă ajutăm.
Ok, am înțeles, nu prea suntem noi doriți așa să venim în față și să spunem lucrurilor pe nume.
Sfatul grecului Antoniadis este următorul: învățați de la evrei. Evreul are o vorbă. Decât să faci 5 lei pe săptămână, fă 1 leu pe zi. Săptămâna are 7 zile. Câștigi mult mai mult și turism și în orice afaceri ai face, încearcă să câștigi prin rulaj. Sunt multe care se pot face, sunt multe care se pot face împreună. Din păcate, acest împreună cred că ar trebui să fie viitorul Constanței, pe orice parte. Împreună, ca oameni, împreună ca o comunitate unită”, a declarat Anton Traian Antoniadis.
De asemenea, acesta a vorbit despre nevoia dezvoltării unor poli economici și culturali noi în oraș.
„Din punctul meu de vedere, în ceea ce privește dezvoltarea, aș vrea să văd un cartier de ăsta cu blocuri de 100-200 de etaje, birouri, în care să vină oamenii și să creezi și un pol în afară de cel cultural, care este, hai să spunem, la un nivel mic.
Nu avem un pol cultural dezvoltat, cu toate că avem pe baza a ce să-l dezvoltăm. Dar reușim ușor, ușor. Văd ca să fac niște pași, domnul Bucovală, domnul Măndilă chiar încearcă și să străduiesc să facă chestia asta”, a declarat Anton Traian Antoniadis- președintele Comunității Elene „Elpis”, în cadrul conferinței „Constanța, destinația viitorului”.
Evenimentul „Constanța, destinația viitorului”, organizat de Antena 3 CNN, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, Cazinoului din Constanța și Consiliului Județean Constanța, a fost dedicat conectării liderilor din mediul de afaceri, autorităților locale și centrale, precum și experților din diverse domenii și a fost moderat de jurnalistul Adrian Ursu.