Actualitate
Prețul aurului a crescut cu peste 65% în 2025
Prețul aurului a înregistrat o creștere de peste 65% în 2025, iar pentru acest an cererea pieței locale de aur ar putea fi cuprinsă între 40% și 50%, în linie cu tendința globală, arată o analiză de specialitate, dată marți publicității.
Potrivit analizei realizată de Magnor, evoluția prețului a fost determinată de factori structurali globali, precum achizițiile susținute ale băncilor centrale, deprecierea dolarului american și creșterea cererii investiționale din partea fondurilor și a investitorilor individuali.
‘Aurul și-a demonstrat capacitatea de a proteja valoarea capitalului într-un context economic marcat de incertitudine. În ultimul an, am observat un interes în creștere pentru aurul de investiții, dar și pentru utilizarea aurului ca activ financiar, cu valoare economică reală’, susține directorul general al companiei, Cosmin Popovici.
Conform analizei, creșterea accelerată a prețului la aur a schimbat fundamental modul în care acesta este perceput de deținători. Aurul nu mai este doar un bun personal sau un obiect cu valoare emoțională, ci un activ cu valoare financiară care crește în timp și care poate fi utilizat pentru obținerea de lichidități.
Evoluția recentă a valorii aurului determină totodată și o majorare a lichidității obținute de clienți prin serviciile de microcreditare de tip amanet. În acest context, clienții pot accesa în prezent o lichiditate cu aproximativ 65% mai mare comparativ cu anul 2024, folosind același obiect din aur. De exemplu, în ianuarie 2026, un client a obținut un împrumut mediu de 2.500 lei față de 1.500 lei în 2024, valorificând același colateral din aur. Această dinamică reconfirmă aurul ca activ lichid și sigur, cu rol esențial în protejarea valorii în fața inflației și a incertitudinilor economice și geopolitice. Într-un context volatil, aurul rămâne o soluție financiară stabilă și relevantă.
Perspectivele pentru 2026 indică menținerea cererii ridicate la nivel global, pe fondul unor factori structurali care continuă să favorizeze aurul. Cererea este susținută de politici monetare mai relaxate, orientarea economiilor emergente către aur ca activ strategic și integrarea lui ca element structural în portofoliile de investiții.
În România, acești factori internaționali se suprapun peste un context local caracterizat de interes crescut pentru diversificarea economiilor personale, inflație și volatilitate valutară. Piața internă se află într-o fază de expansiune, fiind alimentată în principal de cererea persoanelor fizice.
‘Pentru 2026, estimăm o creștere a cererii locale de aur cuprinsă între 40% și 50%, în linie cu tendința globală. Segmentul lingourilor de aur de investiții cu gramaj de 5-10 grame rămâne dominant, datorită accesibilității și flexibilității’, arată Popovici.
Magnor este un holding românesc care deține o platformă de tranzacționare a bijuteriilor și lingourilor din aur, produselor de lux și electronicelor pre-owned. Compania are o experiență de peste 18 ani. Magnor operează 26 de magazine în București, Ilfov, Timișoara, Sibiu, Brașov, Piatra Neamț, Focșani, Bacău, Craiova, Galați și Constanța, Tg. Mureș, Cluj, Buzău și Ploiești.