Actualitate

Preţurile producţiei industriale au scăzut mai mult în România decât în UE, în luna februarie

Posted on

Foto: iStock

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna februarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2024, o scădere de 0,9% în Uniunea Europeană (UE) şi un declin de 1% în zona euro, arată datele publicate joi de Eurostat.

O scădere mai importantă, de 1,2%, a fost înregistrată în România.

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale s-au redus în majoritatea statelor membre, cele mai importante scăderi fiind înregistrate în Estonia (minus 7,2%), Slovacia (minus 5,6%) şi Irlanda (minus 4,2%). Eurostat precizează că evoluţia preţurilor producţiei industriale în UE a fost influenţată în special de un declin de 3,1% al preţurilor la energie.

În ritm anual, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 8,3% în zona euro şi un declin de 8,1% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, declinul din România a fost mai mare decât cel înregistrat în UE, preţurile produselor care au ieşit de pe porţile fabricilor din România fiind cu 9% mai mici decât în luna februarie a anului trecut.

Campioane la scăderea preţurilor producţiei industriale în ritm anual sunt Slovacia (minus 25,5%), Irlanda (minus 24,2%) şi Italia (minus 14,2%). Şi în ritm anual, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au înregistrat un declin de 19,6%.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile date conform cărora preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 6,3% în luna februarie 2024, comparativ cu februarie 2023, şi cu 0,8% faţă de luna precedentă.

Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat o scădere de 1,23% în februarie, faţă de ianuarie 2024, respectiv 8,99% în comparaţie cu luna februarie a anului anterior. În ceea ce priveşte piaţa externă, în februarie faţă de ianuarie, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 0,45%, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior se constată o creştere de 1,46%.

Cele mai citite știri

Exit mobile version