Actualitate

Prigojin, calul troian al economiei ruse. Haosul provocat de liderul Wagner prăbușește rubla și companiile

Posted on

Foto: iStock

Rubla și piețele bursiere au fost primele care au reacționat la haosul din Rusia. Războiul civil declanșat de gruparea Wagner i-a luat pe neașteptate pe investitori, deja obișnuiți cu sancțiunile și riscurile financiare din caza războiului.

Rubla rusească s-a prăbușit brusc încă de vineri seară în urma rebeliunii militare a mercenarilor Wagner. Vineri seara, dolarul la Bursa din Moscova valora 84,7 ruble, iar euro – 92,34 ruble. Însă, unele bănci din Rusia au afișat un curs de peste 100 de ruble pentru un dolar și un euro. Au existat rapoarte că în unele bănci un euro se vindea pentru 115 ruble, iar dolarul – pentru 105. Este cea mai mare prăbușire pentru rubla rusească de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Și Bursa de la Moscova este în cădere liberă. Acțiunile celor mai importante companii rusești se prăbușesc. Până vineri seară, indicele Bursei din Moscova a scăzut cu 0,74% – iar cele mai mari companii rusești se aflau pe „linia roșie”, adică suferiseră o pierdere directă a fondurilor, iar companiile au devenit mai ieftine. Dacă tensiunile vor crește și mai mult, piața rusă va continua să scadă, iar companiile vor deveni și mai ieftine.

În ultimul an și jumătate, rubla și piețele bursiere rusești s-au obișnuit cu sancțiunile și riscurile externe. Dar revolta militară din Rusia a fost ceva complet neașteptat pentru investitori. Revolta a început vineri seara, așa că piețele nu au putut să răspundă rapid la ea, scrie BBC Rusia. Restul consecințelor pentru economie sunt greu de descris. O revoltă militară poate da o lovitură mult mai severă economiei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version