Actualitate

Prima emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024 a debutat la BVB

Posted on

Foto: iStock

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 843,9 milioane lei, respectiv 190,5 milioane euro, valori însumând aproape 1,8 miliarde lei, prin prima ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (Fidelis) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), se arată într-un comunicat de presă al BVB.

„Sunt mai multe aspecte pozitive pe care le-am remarcat recurent la finalul ultimelor ediţii Fidelis. În primul rând, este evident că a crescut în rândul românilor gradul de conştientizare cu privire la avantajele investirii economiilor. Pe de altă parte, mă bucur că se menţine încrederea investitorilor faţă de capacitatea noastră de a oferi instrumente avantajoase, dar şi că reuşim să avem un rol marcant în dezvoltarea pieţei locale de capital. Poate cel mai important însă, spiritul solidar al comunităţii de donatori-investitori s-a consacrat. Chiar dacă am redus perioada de subscriere cu o săptămână, tot au depăşit numărul tuturor ediţiilor: 1.405 au donat sânge şi au salvat peste 4.200 vieţi, plecând şi cu cea mai bună ofertă a emisiunii”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, citat în comunicatul Bursei.

La rândul său, Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, a afirmat că statul este un partener important al pieţei de capital, atât prin susţinerea pe care o oferă, prin instituţiile sale, în demersurile întreprinse pentru accelerarea dezvoltării pieţei, cât şi prin consecvenţa în derularea ofertelor de vânzare de titluri de stat Fidelis de către Ministerul Finanţelor.

„Aceste titluri de stat au, pe de o parte, o componentă de diversificare a surselor de finanţare de către Trezorerie, iar, pe de altă parte, sunt un instrument de educaţie financiară pentru foarte mulţi români care prin investiţia în Fidelis fac un prim pas în lumea investiţiilor. Aceste aspecte au cântărit mult în decizia noastră de a premia Ministerul Finanţelor pentru această consecvenţă în emisiunile de titluri de stat Fidelis”, a spus Hanga.

Pe acelaşi subiect, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a menţionat că oferta de instrumente financiare disponibile pentru investiţii la Bursă creşte cu fiecare o nouă listare de acţiuni sau de obligaţiuni, iar în ultimii ani aceasta s-a diversificat mult, prin cele peste 190 de listări, inclusiv prin obligaţiunile municipale care încep să fie emise de autorităţile locale.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 11 participanţi eligibili.

„Avem oportunitatea de a evidenţia contribuţia noastră, ca partener în acest program, la educaţia financiară şi cultura sănătoasă de economisire şi investire, care a ajuns să caracterizeze clienţii de retail în ultimii ani, odată cu lansarea proiectului de emisiuni pentru populaţie Fidelis prin BVB. O nouă ofertă de succes demonstrează atractivitatea produselor în condiţiile actuale de piaţă şi recurenţa cu care investitorii revin către emisiunile de titluri de stat, odată cu acumularea de disponibil sau cu maturarea ediţiilor anterioare”, a menţionat Daniela Secară, directorul general al BT Capital Partners.

Totodată, Nicoleta Ruxandescu, directoarea Unităţii de Investiţii şi Pieţe de Capital din cadrul Alpha Bank România a afirmat că emisiunile de titluri de stat în cadrul programului Fidelis continuă să fie recepţionate pozitiv de către investitorii de retail atraşi de oportunităţile de economisire în lei şi în valută şi de diversificare a portofoliilor.

„Emisiunile sistematice de titluri de stat Fidelis au reuşit să consolideze un instrument financiar ce a devenit indispensabil pentru investitorii de retail în optimizarea deciziilor lor de management de portofoliu. În plus, titlurile Fidelis se constituie într-un benchmark îndelung aşteptat pentru raportarea câştigurilor investiţiilor în obligaţiuni corporative şi acţiuni la o rată fără risc efectiv accesibilă pentru micii investitori care îşi administrează propriile portofolii de valori mobiliare. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat nici efectul de pivot al titlurilor Fidelis pentru cei care investesc pentru prima dată în valori mobiliare şi care, ulterior, pot sa facă pasul către investiţiile în obligaţiuni şi acţiuni listate la BVB, aceasta reprezentând cea mai sustenabilă manieră de construcţie a unui segment de retail puternic pentru instrumente financiare specifice pieţei de capital”, a susţinut, la rândul său, Irina Neacşu, directoare executivă Corporate Finance BRD – Groupe Societe Generale.

De asemenea, Andrei Ionuţ Popescu, director executiv Pieţe Financiare BCR, a precizat că pentru BCR prosperitatea se construieşte prin educaţie financiară şi prin susţinerea pieţei de capital.

În cadrul acestei oferte, derulată în perioada 21 februarie – 1 martie 2024, românii au plasat aproape 14.000 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro.

Veniturile obţinute din dobânzi, dar şi din câştigurile de capital nu sunt impozabile.

În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

Cele mai citite știri

Exit mobile version