Asigurări
Prioritate la plata despăgubirilor pentru vătămări și decese acoperite RCA
În data de 16 aprilie 2024 , Asociația FINPROTECT a întreprins prima sa acțiune în sprijinul consumatorilor, susținând o modificare legislativă importantă care dă prioritate la plată persoanelor grav rănite sau rudelor persoanelor decedate în accidente rutiere acoperite prin RCA. În speță, este vorba despre un amendament pentru modificarea legii 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), inițiat de deputatul Iulius Marian FIRCZAK.
Legislația actuală prevede plata despăgubirilor în ordinea primirii cererilor de către FGA, fără să ia în calcul alte elemente, cum ar fi gravitatea cazului, natura sa socială sau necesitatea unei plăți urgente. Modificarea Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prin amendamentul menționat, ar soluția această situație. Comisia de buget a Camerei Deputaților a votat amendamentul, care urmează să fie dezbătut și de comisia de politică economică.
“ Susținerea amendamentului propus de domnul deputat Iulius Marian FIRCZAK și aprobarea lui de către Comisia Buget-Finanțe a Camerei Deputaților este o primă victorie în folosul drepturilor și intereselor beneficiarilor și păgubiților cei mai încercați de accidentele rutiere, a căror mobilitate sau viață le este afectată semnificativ. Neplata despăgubirii în timp util pentru tratament sau susținerea copiilor orfani produce prejudicii semnificative, afectând direct dreptul acestora la viață. Sperăm ca acest amendament să treacă de toate etapele legislative și să devină literă de lege.”, a declarant Gheorghe Cojocaru, prim-vicepreședinte Finprotect și reprezentant al Asociației la discuțiile din Comisia de buget a Camerei Deputaților.
Drepturile persoanelor cu dizabilități sunt definite de Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (CDPD) și, asemenea majorității statelor lumii, România s-a angajat să respecte aceste drepturi semnând CDPD.
Strategia Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități are ca obiectiv general asigurarea participării depline și efective a persoanelor cu dizabilități, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieții și într-un mediu accesibil și resilient, fiind structurată pe 9 domenii de acțiune.
În România se află 890.702 persoane încadrate în grad de handicap, fiind luate în calcul persoanele de 16 și peste 16 ani. Dintre aceste persoane 9.282 au handicap ușor, 90.277 au handicap mediu, 413.205 au handicap accentuat și 377.988 au handicap grav.
Din punct de vedere al statutului de salariat, din 416.747 persoane adulte încadrate în grad de handicap cu vârsta între 16-66 ani doar 47.466 persoane au statut de salariat.
Asociația FINPROTECT s-a înființat pe 4 aprilie 2024 si are ca obiectiv principal apărarea drepturilor asiguraților si beneficiarilor de servicii financiare, a intereselor legitime ale consumatorilor din domeniul financiar-bancar.