Fără categorie

Producătorii de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, despre noul sistem de garanție-returnare (SGR): „Fiecare dintre noi are un rol în tot acest proces”

Foto: Antena 3 CNN

Alice Nichita, președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, a vorbit despre noul sistem de reciclare al deșeurilor în cadrul Conferinței ”Implementarea sistemului de garanție – returnare (SGR): drepturi, obligații, educație, cooperare și beneficii”, organizată de Antena 3 CNN prin proiectul România Inteligentă.

Una dintre problemele principale cu care se confruntă România este legată de managementul deșeurilor. Atât în marile orașe, cât și în micile comunități, de obicei, gunoiul este depozitat direct la groapă fără a fi sortat, reciclat și refolosit.

Conform statisticilor, rata de reciclare în țara noastră este de doar 11%, în timp ce media europeană atinge 45%. Anual, în România sunt gestionate peste 214 milioane de tone de deșeuri, cu 42 de milioane de tone mai mult decât în anul 2015, spre exemplu. Suntem pe locul trei în Uniunea Europeană la gestionarea deșeurilor, după Germania și Franța.

Problema reciclării deșeurilor a fost discutată în cadrul Conferinței ”Implementarea sistemului de garanție – returnare (SGR): drepturi, obligații, educație, cooperare și beneficii”, moderată de Adrian Ursu.

Printre principalele teme abordate s-au numărat drepturile consumatorilor în procesul de returnare, obligațiile producătorilor și comercianților, rolul reciclatorului final, educația consumatorilor – campania de Comunicare, rolul școlilor și instituțiilor educaționale în promovarea sustenabilității, reducerea deșeurilor și impactul asupra mediului, oportunități economice și inovare în gestionarea deșeurilor.

De asemenea, noul sistem garanție-returnare (SGR) va intra în vigoare la data de 31 noiembrie 2023. Sistemul este compus dintr-o serie de instrumente, norme și legi, prin intermediul cărora producătorii și comercianții sunt responsabili de colectarea și gestionarea ambalajelor din sticlă și plastic puse pe piață. Scopul este, în primul rând, reducerea poluării și promovarea unui comportament responsabil față de reciclarea permanentă a acestor ambalaje.

Procesul presupune ca fiecare persoană care achiziționează o băutură (sticlă, plastic, metal – volum între 0,1 – 3 litri) de la un comerciant va plăti în mod direct o garanție în valoare de 0.50 de bani specifică ambalajului acesteia, urmând ca ulterior aceasta să fie returnată în momentul reciclării ambalajului la automatele specifice.

Alice Nichita, președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, susține că noul sistem vine atât în sprijinul comercianților, cât și al cetățenilor, iar problema deșeurilor plastice va fi soluționată. Potrivit acesteia, pentru fiecare pet reciclat, cetățeanul va primi o garanție fie cash, fie sub formă de voucher.

Cele mai recente știri

To Top