Actualitate
Producția de cafea a Braziliei ar urma să ajungă la un nivel record anul acesta
Producția de cafea a Braziliei din recolta din 2026 ar urma să crească cu 17,1%, comparativ cu anul trecut, la nivelul record de 66,2 milioane de saci (de 60 kilograme), conform unui raport publicat joi de Compania Națională de Aprovizionare (Conab), transmite Reuters.
Anul acesta, producția de cafea arabica, mai scumpă, ar urma să crească cu peste o cincime, la 44,1 milioane de saci, în Brazilia, în timp ce producția de cafea robusta ar urma să înregistreze un avans de 6,4%, la 22,1 milioane de saci.
‘Condițiile meteo mai favorabile înregistrate de la însămânțare până la recoltare, alături de adoptarea tehnologiilor și a unor bune practici administrative în culturi influențează îmbunătățirea productivității’, a informat Conab.
Randamentele ar urma să crească cu 12,4% față de precedenta recoltă, la 34,2 saci per hectar, a precizat Compania Națională de Aprovizionare.
Instituția amintește că producția din recolta precedentă a atins 56,5 milioane de saci de cafea, anteriorul record fiind înregistrat în 2020, când producția Braziliei s-a situat la 63,1 milioane de saci.
‘În acest an, cotațiile la cafea ar urma să rămână ridicate, chiar dacă estimăm o producție record în Brazilia, cel mai mare producător și exportator mondial, și există perspective pentru o producție bună în Vietnam’, a anunțat Conab, citând cererea mai ridicată din partea consumatorilor.