Producţia industrială s-a redus în ianuarie, ca serie brută, cu 4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ca efect al scăderilor înregistrate de industria extractivă (-7,5%), industria prelucrătoare (-4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%), arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a fost mai mică cu 3,9%, din cauza scăderilor industriei extractive (-7,4%), industriei prelucrătoare (-4%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%).
Faţă de luna precedentă, producţia industrială (serie brută) a crescut în ianuarie cu 1,1%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+2,1%) şi producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,9%). În schimb, industria extractivă a scăzut cu 10,3%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 3,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,5%), industria extractivă (-2,1%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,3%).