Actualitate

Producţia industrială a României a scăzut cu 4,9%, în 2023 (statistică)

productie industriala
Foto: iStock

Producţia industrială s-a redus în 2023, ca serie brută, cu 4,9% faţă de anul anterior, pe fondul scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 9,2% şi a industriei prelucrătoare cu 4,6%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii, industria extractivă a crescut anul trecut cu 1,9% faţă de 2022.

În luna decembrie 2023, faţă de luna precedentă, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 16,4%, din cauza scăderilor înregistrate în industria prelucrătoare (-21%) şi industria extractivă (-6,5%).

Potrivit INS, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 9,9%. Totodată, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare cu 0,3% faţă de luna precedentă, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+1%).

Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 5,2%, respectiv cu 1,4%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 6,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-7,4%), industria extractivă (-5,8%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,1%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 2,3%, ca efect al scăderilor industriei extractive (-4,8%), producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,4%) şi industriei prelucrătoare (-2,5%).

În anul 2023, comparativ cu anul 2022, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 4,9%, din cauza scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,2%) şi industriei prelucrătoare (-4,6%). Industria extractivă a crescut cu 1,9%.

Cele mai recente știri

To Top