Profil de antreprenor

Profit bine programat pe nișa analizei de date

Posted on

Soții Cristian și Anastasia Ionescu au renunțat la statutul de angajat, cu toate că aveau joburi foarte bune, și au intrat în complicata lume a antreprenoriatului. Se întâmpla în urmă cu cinci ani, când cei doi au pus bazele agenției de servicii IT Witanalytica, specializată în analiză de date și Business Intelligence. Decizia deja s-a dovedit una de bun augur, afacerea crescând exponențial de la an la an.

Înainte de a apăsa timid pe tastele antreprenoriatului, Cristian și Anastasia Ionescu, doi programatori – el, absolvent de inginerie aerospațială; ea, de cibernetică – au lucrat în multinaționale precum Honeywell sau Microsoft. „Am fost mai întâi analist de afaceri, ulterior analist de date, pe urmă inginer de date, iar în cele din urmă data scientist. În toate aceste roluri, indiferent de compania la care am lucrat, de la Servicii IT, producție, Telecom sau Marketing Digital, am constatat peste tot această nevoie continuă de rapoarte și tablouri de bord”, marchează Cristian Ionescu punctul de start al businessului. „Alături de Anastasia, am realizat că putem să construim o agenție care să furnizeze acest serviciu altor companii care nu au capabilitățile interne, dar care nu au nevoie de un departament de date dedicat”, continuă antreprenorul.

Cu alte cuvinte, au identificat nișa: au realizat că are sens să creeze o agenție care să furnizeze servicii de raportare companiilor care nu pot sau nu au nevoie să internalizeze o astfel de activitate. La acel moment aveau 25 și 28 ani, iar amândoi veneau după o experiență de ani buni în IT. Investiția inițială a fost minimă, fiindcă în primă fază cei doi au fost solicitați deja de o companie care, la acea vreme, avea nevoie de o tehnologie pe care o cunoșteau. „Am avut nevoie doar de un laptop pentru a începe activitatea. În ceea ce privește sursele de finanțare, au constat din banii strânși până atunci din salariu”, explică Cristian Ionescu. După acest client, au urmat alții, mari și foarte mari. De altfel, dovada că au făcut alegerea potrivită este și faptul că, preponderent, în portofoliul companiei se numără nume sonore de companii de peste hotare. Pe măsură ce își creșteau agenția, antreprenorul își amintește că deveneau indispensabili pentru activitatea clienților. Iar asta e și foarte bine, dar vine și cu multe provocări. „Ne confruntăm uneori cu clienți care ne abordează angajații pentru a-i angaja. Am avut de-a face inclusiv cu un client care dorea să internalizeze întreaga noastră firmă. La început a fost stresant, dar ne-am obișnuit, cu timpul”, spune antreprenorul. 

Bani din curățarea de date și din construirea tablourilor de bord

La ora actuală, pentru Witanalytica, clientela este reprezentată de rețelele de marketing afiliat și companii care rulează programe mari de afiliere ca metodă de promovare. Mai exact, deși activitatea lor se desfășoară din România, clienții sunt din SUA, Belgia, Suedia și Germania. „2023, pentru piața de IT, a fost marcat de creșterea în popularitate a modelelor lingvistice mari (LLMs) așa că provocarea principală a fost de a ne pune repede la curent și a ne educa despre această nouă tehnologie ca să vedem cum o putem pune la dispoziție eficient clienților noștri”, explică Cristian Ionescu. Încă de la început, Witanalytica a pornit la drum cu clienți din SUA, dar odată ce businessul a început să se maturizeze, fondatorii au realizat că e nevoie de o altă abordare. „Ne-am dorit să continuăm dezvoltarea în această piață, doar că am realizat că abordarea trebuie să fie ușor diferită. Lucrând în România, care este o economie emergentă, ești forțat să spui DA tuturor oportunităților și să implementezi proiecte foarte diverse. În momentul în care dorești să te extinzi într-o piață matură, cum este SUA, ai nevoie să te concentrezi pe o singură nișă, la care ești cel mai bun”, explică antreprennorul.  

Preponderent, proiectele pe care le desfășoară Witanalytica presupun dezvoltarea unei infrastructuri de raportare. Clienții își doresc mai multă vizibilitate în afacere și au nevoie de rapoarte sau de un tablou de bord care să monitorizeze vânzările, cheltuielile de marketing și marketing digital sau inventarul, iar cei doi tineri vin, se consultă cu aceștia, documentează nevoia lor, după care implementează servere, baze de date și rutine programatice care extrag datele necesare, le stochează și le transformă în rapoarte și tablouri de bord Business Intelligence. „Pe scurt, curățăm foarte multe date și facem foarte multe tablouri de bord”, sintetizează Cristian Ionescu. 

În prezent, cei doi tineri lucrează la dezvoltarea unui produs SaaS (model de furnizare a software-ului bazat pe cloud) care vine să automatizeze parte din activitatea curentă a companiei. „Este un produs care oferă raportarea necesară companiilor care rulează programe de afiliere sau rețelelor de marketing afiliat care nu au resursele pentru a contracta servicii de raportare și business intelligence. Așa că am construit un produs, catstats.ai, care vine să le ofere mare parte din beneficiile raportării în schimbul unei subscripții lunare”. Aplicația, mai precizează Cristian Ionescu, este dezvoltată împreună cu o companie parteneră, iar în următoarele luni au în plan o investiție de 150.000 de euro în dezvoltare și în activități de marketing. Iar toate acestea ar urma să aducă mult mai mult dinamism în businessul soților Ionescu. Astfel, dacă anul trecut businessul a ajuns la circa 300.000 de euro, în acest an Witanalytica ar urma să depășească pragul de 500.000 de euro. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version