Energie
Programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea demara până la finalul lunii august
Sesiunea din acest an a Programului Casa Verde Fotovoltaice va demara până la finele lunii august, a anunţat, marţi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu Neculaescu, el menţionând că programul a fost modificat astfel încât să fie finanţaţi şi acumulatorii necesari sistemului fotovoltaic.
„Sesiunea de anul trecut este în implementare (a programului Casa Verde Fotovoltaice – n.r.). Discutăm de un buget de 1,7 miliarde de lei anul trecut, iar astăzi oamenii beneficiază de instalarea de panouri fotovoltaice pe casă şi bineînţeles, de o factură mult mai redusă la energia electrică. Anul acesta suntem aproape gata cu începerea sesiunii pentru 2024, unde avem un buget mai mare decât anul trecut. Discutăm de 2 miliarde de lei alocaţi doar pentru Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice. De data aceasta vom veni cu o mică modificare în cadrul ghidului de finanţare, în sensul în care vom finanţa şi acumulatorii necesari sistemului fotovoltaic pe care fiecare persoană îl instalează. Cel mai probabil în decurs de câteva zile ghidul de finanţare va apărea în transparenţă publică pentru a fi cunoscut de către toţi cetăţenii care doresc să participe în cadrul acestui program şi probabil undeva până la sfârşitul lunii august vom demara efectiv acest program şi persoanele fizice se vor putea înscrie în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu. Estimăm o finanţare undeva în jur de 30.000 lei pentru fiecare persoană fizică şi la care vor trebui să vină cu o contribuţie”, a spus Laurenţiu Neculaescu, la Conferinţa „Upgrade Romania: Impactul marilor investiţii ale anului 2024”, organizată de trustul media DC Media Group.
El a menţionat că a în sesiunea de anul trecut cererea a fost mare şi se aşteaptă ca şi în cea de anul acesta să fie o cerere ridicată.
Laurenţiu Neculaescu a declarat că pentru programul Rabla pentru Maşini electrice instituţia a alocat un buget de un miliard de lei.
„Este în derulare acum când noi stăm de vorbă (Programul Rabla pentru maşini electrice (n.r.) şi mai urmează o sesiune pe data de 19 august, ultima sesiune din cadrul Rabla 2024, urmând ca anul viitor să elaborăm un nou program Rabla 2025-2030. Vom face un program multianual şi vom vedea ce condiţii şi cum se va derula după ce vom purta toate discuţiile în primul rând cu industria, cu ACAROM ( Asociaţia Constructorilor de Automobile din Romania n.r.), cu APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile .n.r), cu toate asociaţiile care sunt angrenate în această industrie”, a explicat Laurenţiu Neculaescu.