Actualitate
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.
‘În prezent, părinții care se întorc la serviciu primesc un stimulent de 1.500 de lei dacă revin înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni și de numai 650 de lei dacă revin ulterior. În schimb, indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei pe lună. Diferența îi face pe mulți părinți să amâne întoarcerea la serviciu, chiar dacă și-ar dori să reia activitatea profesională. Prin această modificare, părinții vor putea decide când se întorc la muncă fără să fie nevoiți să aleagă între carieră și siguranța financiară a familiei’, precizează PNL, într-un comunicat.
Liberalii au arătat că România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității.
În 2025 s-au născut doar 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent. În plus, în numai zece ani, între 2011 și 2021, România a pierdut peste un milion de locuitori. Un părinte care are doi sau trei copii poate ajunge să petreacă șase sau chiar mai mulți ani în afara pieței muncii. O asemenea perioadă înseamnă oportunități profesionale pierdute și o revenire mai dificilă la serviciu, se evidențiază în comunicat.
Proiectul prevede și menținerea stimulentului de 650 de lei după ce copilul împlinește 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, până la vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani.
‘PNL consideră că statul trebuie să îi sprijine pe părinți atât în creșterea copiilor, cât și în continuarea activității profesionale. O familie nu ar trebui să fie pusă în situația de a renunța la venituri sau la carieră pentru a putea avea copii’, se mai arată în comunicat.
Proiectul, care vizează modificarea în acest sens a articolului 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, mai menționează că aceste prevederi vor intra în vigoare începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.