Energie
Proiectul de Lege privind energia eoliană offshore, dezbătut de Senat. Burduja: Vom asigura o energie mai verde în casele românilor
Senatul României a dezbătut marţi, în calitate de primă cameră sesizată, Legea privind energia eoliană offshore, proiect vital în direcţia promovării energiei regenerabile în ţara noastră, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat.
„Suntem cu un pas mai aproape de crearea unui cadru legal coerent şi previzibil pentru producerea de energie eoliană offshore în ţărmul românesc al Mării Negre, un obiectiv principal pe care mi l-am asumat încă din prima zi la Ministerul Energiei. Prin producerea de energie eoliană offshore vom creşte independenţa sistemului energetic şi vom asigura o energie mai verde în casele românilor. Conform calendarului legii adoptate astăzi de Senatul României, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Naţional primul megawatt de energie eoliană produsă în Marea Neagră. Energia eoliană offshore ne oferă, de asemenea, şansa de a consolida industria românească, prin producerea autohtonă de hidrogen verde şi produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde. Le mulţumesc senatorilor pentru dezbaterea cu celeritate a acestui proiect, precum şi colegilor mei din Ministerul Energiei care gestionează subiectul Legii energiei eoliene offshore. Sper ca până la 1 aprilie să vedem legea în Monitorul Oficial”, a declarat ministrul Energiei, citat în comunicat.
Adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore ale României este un demers important în asigurarea independenţei şi rezilienţei energetice a României, fiind, totodată, şi o asumare a ţării noastre în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În data de 21 decembrie 2023, Guvernul a aprobat proiectul de lege. În săptămânile următoare, proiectul de lege va fi supus dezbaterii şi votului în Camera Deputaţilor, cameră decizională, fiind apoi transmis spre promulgare preşedintelui României.
Datele Băncii Mondiale ne arată că România are un potenţial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă. Prin intermediul acestui proiect, România face progrese în realizarea dezideratelor de tranziţie şi decarbonizare a sistemului energetic, precum şi în consolidarea statutului de lider regional în domeniul energiei, se arată în comunicat.
Conform legii adoptate de Senat, pentru operaţionalizarea investiţiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune şi activităţile de explorare, construcţie a centralelor electrice eoliene offshore şi exploatare a acestora. Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ţinând cont de: potenţialul eolian al acestora, posibilităţile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum şi de restricţiile impuse de Planul de amenajare a spaţiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversităţii şi mediului înconjurător.
În baza studiului, până la data de 30 iunie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore şi actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să iniţieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune.
Proiectul de lege s-a aflat în dezbaterea Senatului de la începutul lunii februarie, obţinând avizul a şase comisii permanente: trimis pentru aviz la Comisia pentru administraţie publică. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială, Comisia pentru transporturi şi infrastructură; raport comun de admitere din parte a trei comisii raportoare – Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale.