Actualitate
Radu Oprea, despre Start Up Nation: Probabil din iunie, formatorii se vor putea înscrie pe o platformă
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Păuleşti, referindu-se la noua ediţie a programului Start Up Nation, că probabil din luna iunie formatorii vor putea să se înscrie pe o platformă, iar din septembrie ar putea fi depuse planurile de afaceri.
„Programul Start Up Nation va continua anul acesta cu fonduri europene, va avea o anumită specificitate. Probabil că undeva începând cu luna iunie, formatorii vor putea să se înscrie pe o platformă. Va fi necesar să facem cursuri 40 de ore, indiferent dacă am avut sau nu am avut cursuri sau am terminat o universitate economică, spre exemplu, pentru că programul de educare şi ocupare are aceste constrângeri în interiorul lui. Vom avea probabil începând cu luna septembrie, partea de depunere de planuri de afaceri, 18-35 de ani în toată ţara. Pentru anumite zone avem şi o anumită specificitate, astfel încât să reuşim integrarea celor care sunt în anumite forme de educare la acel moment”, a spus ministrul Radu Oprea.
El a reiterat faptul că acest program are un buget de 446 milioane de euro, iar alocaţia financiară nerambursabilă va fi mărită.
„Dar ceea ce cred eu că este important, faptul că sunt peste 446 de milioane de euro pentru acest program şi vom mări alocaţia financiară nerambursabilă de la 200.000 lei la 250.000 lei. Cred că este o valoare mai bună pentru a putea să avem un debut în afaceri, aşa cum am învăţat din discuţiile şi din dialogul cu dumneavoastră”, a mai spus ministrul.
În ceea ce priveşte platforma pentru femeile antreprenor, Radu Oprea a arătat că mai este foarte puţin de lucru împreună cu STS pentru finalizarea ei.
„Am să finalizez prin a vă spune că acum, la sfârşitul lunii mai, mai avem atât, foarte puţin cu STS-ul pentru a avea platforma necesară pentru ca doamnele antreprenor să se poată înscrie pentru Femei Antreprenor. Programul este gata, este publicat, este în transparenţă, trebuie doar să avem platforma pe care vă puteţi înscrie”, a afirmat el.
Ministrul Economiei a fost prezent la „Ziua Întreprinzătorilor din România”, eveniment organizat la Păuleşti de Patronatul Întreprinderilor Mici Şi Mijlocii Prahova.