Grupul Raiffeisen a anunțat astăzi că finanțează o societate din grupul Shikun and Binui Energy (Israel) cu 40,5 milioane de euro pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice în Satu Mare.
Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România au acordat un credit în valoare de 40,5 milioane de euro unei societăți din grupul Shikun and Binui Energy din Israel pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 70 MW, în nord-vestul țării.
La finalul anului trecut, Shikun and Binui Energy a semnat un contract cu un contractor EPC european pentru construcția “la cheie” a parcului fotovoltaic, incluzând proiectare, inginerie civilă, mecanică și electrică, achiziție de echipamente și construcții. Lucrările de proiectare și achiziționarea echipamentelor principale au început deja, iar punerea în funcțiune este planificată pentru al doilea trimestru al anului viitor. Energia electrică produsă va fi vândută pe piața centralizată de energie electrică din România sau prin contracte de tip PPA către traderi și/sau furnizori de energie electrică spre a fi furnizată consumatorilor finali.
„Contractul de finanțare pe care l-am încheiat cu grupul Raiffeisen pentru proiectul Satu Mare marchează pentru noi o piatră de hotar, trecerea la un alt nivel în dezvoltarea operațiunilor globale ale companiei. După câțiva ani de dezvoltare intensă în sectorul energetic din România, primul nostru proiect a ajuns la etapa de a fi finanțat și putem începe construcția. Cooperarea noastră cu Raiffeisen Group – un grup bancar internațional de top – este confirmarea deplină a încrederii în capacitatea Shikun and Binui Energy de dezvoltare și realizare a proiectelor,” a declarat Yuval Skornik, vicepreședinte Business Development Shikun and Binui Energy.
La rândul său, Silviu Toma, Director Finanțări Structurate și de Proiecte, Raiffeisen Bank România a declarat: „Suntem încântați că am acordat pachetul de finanțare pentru acest proiect de energie regenerabilă. Sustenabilitatea se află în centrul strategiei noastre de creștere și această tranzacție dovedește acest lucru. Raiffeisen Bank are o expertiză solidă în structurarea soluțiilor personalizate pentru proiecte complexe și le mulțumim partenerilor noștri, Shikun and Binui Energy, pentru oportunitatea de a demonstra acest lucru încă o dată.”