Actualitate

Rata șomajului s-a menținut la 6%, în decembrie

Posted on

Rata șomajului în luna decembrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6%, valoare egală cu cea înregistrată în luna noiembrie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistica, publicate vineri.

Rata șomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbați.

Potrivit INS, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2025 a fost de 493.700 persoane, valoare egală cu cea înregistrată în luna precedentă (493.700 șomeri în luna noiembrie), dar în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent (462.700 șomeri în luna decembrie 2024).

Pe sexe, rata șomajului la femei a depășit-o cu 0,2 puncte procentuale pe cea a bărbaților (valorile fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,1% în cazul persoanelor de sex feminin).

‘Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 26,9%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada iulie – septembrie 2025’, subliniază INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna decembrie 2025 (4,6% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna decembrie 2025.

Cele mai citite știri

Exit mobile version