Războiul prețurilor zguduie relația furnizori–retaileri

Unii încearcă să profite de orice motiv, real sau inventat, pentru a-și crește încasările. Ceilalți fac tot ce le stă în putință pentru a obține cel mai mic preț posibil. În teorie, cumpărătorii ar trebui să fie câștigătorii acestei dispute, însă realitatea este ceva mai nuanțată.

Se întâmplă la fel de peste 30 de ani: s-a scumpit benzina cu 5%, producătorii sau furnizorii ne anunță și ei, aproape triumfător, că nu au ce face și trebuie să crească și ei prețurile. Eventual tot cu 5%, deși transportul reprezintă, pentru marea majoritate a mărfurilor pe care le cumpărăm, doar o mică parte a costurilor. La fel se procedează dacă se măresc salariul minim, taxele ori prețul energiei.

„Au venit prin iulie la mine reprezentanții unor furnizori de băuturi alcoolice. Erau foarte supărați că urmau să crească accizele la alcool cu 10% și, ce să vezi, nu aveau altă posibilitate decât să majoreze și ei prețurile cu 10%. Am luat calculatorul și le-am arătat că, în realitate, prețurile la whiskey, votcă ori gin nu cresc, în medie, cu mai mult de 2% din cauza accizelor. Și le-am spus că ori se mulțumesc cu asta, ori vom căuta să cumpărăm din altă parte”, povestea de curând unul dintre managerii de achiziții ai unei rețele de supermarketuri de dimensiuni medii.

Tot el se mira de ceea ce numea „tupeul unor furnizori”: „M-au vizitat niște distribuitori de dulciuri și încercau să mă convingă că trebuie să crească prețul brut de livrare din cauza TVA-ului mărit. Asta când se știe că majorarea TVA se simte, de fapt, doar la clientul final, restul taxelor aplicate pe lanțul de aprovizionare fiind deduse sau recuperate de firmele respective. Ca să nu mai vorbim că TVA a crescut cu două puncte procentuale, iar ei vorbeau de creșteri de 5-10%.”

Creșteri reale și nu prea

Surse din zona retailerilor mai enumeră printre motivele de scumpire pe care le-au primit de la furnizori (fie ei producători sau doar distribuitori de produse alimentare sau nealimentare) „acum e încă OK, dar la iarnă cine știe cât costă gazele sau electricitatea, așa că mai bine să ne facem niște rezerve”, „vine oricum criza și vor scădea vânzările, așa că încercăm să câștigăm acum, cât încă mai sunt bani” sau „toate prețurile urcă, doar nu vom rămâne noi ultimii fraieri, mai ales că oamenii deja s-au învățat cu ideea”. 

Și la nivelul Consiliului Concurenţei încercările de a crește artificial prețurile au trezit interes. Președintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, spunea în august, în timpul unei emisiuni TV, că situațiile în care majorările de prețuri vor fi „neobișnuite” urmează să fie investigate. „Noi monitorizăm piețele. Ne uităm în primul rând la alimente și carburanți, iar dacă aici vor fi semnale de alarmă, ne vom uita și la celelalte domenii. Ce căutăm sunt situații în care comercianții au profitat, au speculat momentul și au urcat prețurile cu mai mult decât ar fi justificat de creșterile de taxe. Vom ține cont, desigur, și de fluctuațiile naturale în cazul produselor sezoniere”, a explicat acesta.

Reversul medaliei

De partea cealaltă, furnizorii se plâng și ei de atitudinea marilor retaileri, pe care o descriu destul de des drept abuzivă. „În primul rând, în ciuda modificărilor legislative din ultima perioadă, au rămas în vigoare vechile taxe percepute de rețelele de magazine, chiar dacă acum au alte nume și sunt invocate alte motive. În realitate, dacă vrei să intri într-o rețea de supermarketuri ori hipermarketuri trebuie să plătești taxă de listare. Apoi se încasează taxă de raft (care variază în funcție de poziția pe raft, cea centrală fiind cea mai scumpă) și diverse taxe de marketing”, dezvăluie unul dintre acționarii unui producător de carne de pui din Transilvania.

În plus, mai spune el, negocierile pentru prețul de livrare sunt extrem de dure, cu reprezentanții comercianților încercând să-l tragă cât mai mult în jos. „În destule cazuri le arăt cu cifre clare că exagerează, că vor să le vând aproape de prețul de producție. Dar nu le prea pasă, spun că dacă nu-mi convine nu am decât să vând la alții. Așa că ajung să le dau carnea foarte ieftin, încât de-abia ne menținem afacerea pe linia de plutire, iar ei pun adaosuri care, înainte de plafonarea prețurilor, mergeau uneori până la 50-60%”, explică omul de afaceri.

Între ciocan și nicovală

Nu trebuie să înțelegem din cele scrise mai sus că retailerii se luptă pentru bunăstarea noastră. Evident că îi interesează să ne ofere prețuri mai mici decât ale concurenței, pentru a ne câștiga fidelitatea și, în același timp, pentru a ne goli portofelele. Totuși, dacă reușesc să-i convingă pe furnizori să le ofere produse ieftine, asta nu se traduce întotdeauna în costuri mai mici pentru clienți. Și, la adăpostul anonimatului, reprezentanții marilor rețele comerciale o și recunosc. „Dacă pot să pun adaos 100% la un produs și acesta să se vândă în continuare, evident că o voi face. Asta pentru că, pe de o parte, compania pentru care lucrez a fost creată să facă profit, nu acțiuni caritabile. Pe de altă parte, magazinele au o grămadă de cheltuieli pe care oamenii nu le prea iau în considerare: chiria spațiului și utilitățile (care nu sunt  deloc ieftine), salariile angajaților și pierderile inerente (prin deteriorări accidentale sau voite, furt sau pur și simplu prin atingerea termenului de expirare, mai ales la alimentele perisabile)”, explică unul dintre managerii unui lanț de supermarketuri cu acționariat străin.

Una peste alta, chiar dacă are loc din motive total egoiste, lupta pentru prețuri mici reușește, măcar într-o oarecare măsură, să aducă pe rafturi produse ceva mai ieftine decât dacă retailerii ar accepta fără să crâcnească toate motivele invocate de furnizori. Și chiar dacă pare că suntem neputincioși în fața acestor coloși, atitudinea noastră (cum ar fi să trecem peste inerenta comoditate și să boicotăm magazinele cu prețuri peste medie sau să adoptăm o strategie de cumpărături activă și selectivă, bazată pe mobilitate și comparație) ar putea influența semnificativ etichetele de la raft.

Asul din mânecă

„La noi în Italia mergem la un magazin pentru anumite produse, la altul pentru alte produse și tot așa. Oamenii se uită și la zece eurocenți diferență. În România văd că multă lume este prea comodă sau poate prea ocupată pentru a vâna promoții sau reduceri. În plus, am observat că mărfurile cu marca proprie sunt încă privite de mulți ca fiind de calitate inferioară doar pentru că sunt mai ieftine”, spune Maria, o româncă stabilită de peste 30 de ani în peninsulă și care își petrece verile în casa părintească din Iași.

Într-adevăr, mărcile proprii par a nu fi câștigat încă cu adevărat inimile cumpărătorilor români – potrivit unui studiu NielsenIQ, în 2024 ele au reprezentat 19,8% din volumul și 18,5% din valoarea vânzărilor din magazinele locale (față de ponderea medie de circa 40% din Europa de Vest). Însă ele ar putea constitui una din soluțiile la scumpirile mai mult sau mai puțin justificate de care vorbeam ceva mai sus. Asta pentru că prețurile produselor vândute sub brandul rețelelor de supermarketuri sau hipermarketuri sunt mult mai predictibile, bazându-se pe contracte stricte, de obicei multianuale. Dacă ele vor câștiga sau nu teren rămâne să vedem în perioada următoare.